Se afișează postările cu eticheta jurnal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jurnal. Afișați toate postările

luni, 18 mai 2020

Ursu trece.....

Multi care nu ma cunosc imi confunda ambitia cu vanitatea.
Era o vreme cand ma consumam, plangeam, ma explicam, voiam sa dovedesc ca nu e asa. Irosinta.
Cu timpul am inteles ca oamenii vad diferit, prin ochii lor, prin filtrul constiintei lor, ambitia mea suna mai bine pt ei daca ii spuneau vanitate. Eu nu m-am mai consumat apoi, pt ca stiam ca aceia nu ma cunosc.

Lucrez ca o apucata, ma trezesc devreme, de la 6, ca sa apuc cateva ore de lucru pana incep sedintele la 10, vreau sa ma pregatesc bine, sa anticipez intrebarile, ca sa am deja raspunsurile. Nu vreau sa gresesc, nu pt ca vreau vreo recunostinta, ci pt ca nu vreau sa fiu prinsa pe picior gresit.

Cand a fost sa dau examen la liceu, m-am dus la cel mai tare liceu din oras. Unde mergeau doar copiii de bani gata. Societatea era cruda inca, câțiva ani dupa revolutie, se amestecau bine cei proaspat imbogatiti cu cei care veneau cu pilele arborelul genealogic.
Nu stiam de meditatii sau ore pregătitoare...cred ca am date cateva teste cu un profesor inainte de examen si aia a fost. Am picat prima sub linie. Cu note atat de mari incat la alte licee eram printre primii. Ai mei s-au consumat atat de rau incat tatei i s-a albit parul in cap, peste noapte s-a trezit alb. L-am rugat sa aibă incredere in mine, sa vina cu mine la contestatii. Nu stiam daca e suparat sau dezamagit, eu simteam ca am pierdut, nu din prostia mea, ci din nedreptate..si voiam sa demonstrez asta. Tata a intrat cu mine in sala de contestatii, in fata comisiei, si a cerut sa vada lucrarea, sa vedem punctajul. "uitasera ''.....sa adune 1,25 puncte la romana. Uitasera. La fel la matematica, acolo se incurcasera in 1.5 puncte. Cu notele mărite ajunsesem in primii 10, însă cu ce preț..Am învățat de atunci ca oamenii se bucura de răul altuia, ca putini iti sunt alături cu adevărat. Ca oricând cei cu putere materială or sa forțeze lucrurile încât sa le fie bine.
Nu ii înțelegeam atunci pe copiii celor cu bani, cum de acceptasera ca cineva sa se folosească de bani si bunuri forțând o nedreptate. Eram la vârsta idealurilor si era ceva ce eu nu as fi acceptat: sa plătească altul pt ca eu sunt prost si leneș...
Cu timpul am văzut ca in mare parte nu aveau nici o problema sa accepte asta, dimpotriva li se parea dreptul celui care se descurca...celui care e cunoscut de lumea buna.
Niciodată nu am privit cu ochi buni o situație in care pilele erau folosite, pt cele mai mărunte lucruri. Si de fiecare data m-a uimit ușurinta cu care aceia profitau de pile. Cu conștiința imaculata, spălată proaspăt cu Ariel.

Mi-a prins bine ca m-au înfrânt atunci. Tata a prins atâta încredere in ce stiu si ce pot încât nu s-a mai îndoit vreodată de mine. Si încrederea asta mi-a făcut adolescenta mai ușoară. Mi-a zis doua vorbe care ma urmăresc si acum: sa nu te prinda nimeni cu “lecțiile nefăcute” si celor are iti spun ca nu poti sau nu meriți, arată-le ce poti.
Atat, nu mândrie, nu fii cel mai bun, nu “sa te știe lumea”, nu “ sa ajungi cineva”.
Ci doar “arată ce poti atunci cand te vor la colț”.
Ambiția aia mi-a dat vise mari. Care s-au luptat iar cu pile, cu viata ușoară pe care alții voiau sa si-o clădească, pe spatele altuia. Si mi-a prins bine, pt ca mi-am săpat alt drum. Si unde am ajuns pilele nu au valoare, si asta....cei obișnuiți cu pilele nu or sa înțeleagă vreodată.

Am învățat tot atunci ce înseamnă sa ai pe cine te baza. Cu sufletul.
Nu nume pe care sa le arunci cand vb la telefon, ci suflet care sa te țină cand cazi.
Si asta mi-a prins bine pt ca nu m-am irosit in relații de suprafața, in care sa vb cu cineva doar pt ca poate, cândva persoana aia te poate ajuta. Mi se pare un folos, la fel de mare ca cel al pilelor.
Ceva ce ai mei părinți m-au învățat de mică..
Si eu învăț mai departe.

Cred ca sunt doua lumi paralele, cei care biruiesc cu ei înșiși, si cei care din generație in generație se târăsc pe alții, dupa alții..

Ghici pe vorbele cui nu dau doi bani?

joi, 30 aprilie 2020

Vacanta de noi

Strazi pustii de nu mai stiu cate saptamani. Masinile trec, mai rar ca inainte dar tot prea des pe cat ar trebui. Lucram si invatam de acasa.
Nu suntem printre cei care jongleaza cu asta, pt ca intrun mod straniu, noi le imbinam cumva de si noi ne uimim.
Am inceput ca altii cu aproape burnout, 10-11 ore pe zi, care insa combinate cu restul de activitati se intindeau pe toata ziua. Oboseala maxima.
Am decis dupa vreo doua saptamani sa ne tinem de program. Asa ca eu incep dis de dimineata, cam odata cu soarele, apoi intra Vlad si stau eu cu juniorul, lectii si tra-la-la, apoi iar eu la munca si tot asa.
Dupa-masa terminam toti in jur de 6.
Fun-time pana la 12..
Ne-am dat singuri programul peste cap, insa vorbind cu ceilalti, am vazut ca nu suntem singuri.
Vorbind..
Mare lucru izolarea asta, dar comunicam mai mult cu toti. Vecinii stiu mai multe unii despre altii, in locul lui "how are you?" aruncat ne-asteptand raspunsul, acum stii cine ce hobby-uri are, ba chiar si mici secretele de familie!
Citisem ceva haios, ca in marele ansamblu, oamenii au reactionat la fel: banana bread, gogosi, paine de casa, netflix-filme, zoom-conversatii de grup pe whatsapp, fotografiat, diy, curatat curtea si garajul, gatit mancare chinezeasca, tuns/vopsit parul la salonul de acasa cu toate erorile posibile.
Noi le-am facut pe toate exact asa.
Acum ar fi faza artistica, cand fiecare face ce simte mai bine: scris, pictat, fotografiat, cantat..
Se pare ca omenirea a avut nevoie de o luna jumatate ca sa puna frana din cursa ce o traiam toti inainte. Atata timp ca sa ajunga sa faca ceea ce ii place cu adevarat.
Lasand stresul deoparte, timpul asta scoate ceva bun din noi, planeta se curata, noi constientizam ce cursa goala alergam inainte, avem sansa ca toti in acelasi timp sa incetinim si sa prioritizam ceea ce e cu adevarat important..Toti spera ca asta sa fie monentul de cotitura, si intoarcerea la normal sa fie diferita, pt ca "normalul" din trecut evident nu a fost unul bun. Noul "normal" tb sa aiba lectia trecutului invatata.

joi, 20 decembrie 2018

Printre randuri

Imi tot zic ca scriu, ca prea trece timpul, ca prea sunt multe de scris. Insa nu reusesc sa rup vreun pic din timpul intamplarilor, cat sa iasa de o pauza de scris.
Si nu pot sa zic ca asta imi displace, pt ca avem o viata ce nu cunoaste plictiseala.
De ce oare am conectat pauza cu plictiseala?...
Anul asta a post putin diferit, mai departe de valtoarea vremii, mai aproape de noi. Mai mult fizic, mai putin virtual. Si tot a trecut foarte repede :) de unde si concluzia ca indiferent ce si cum faci, timpul tot trece. :)


Am primit un newsletter, de regula nu le citesc, insa acesta avea cateva cuvinte cheie care m-au facut sa poposesc mai mult de 3 secunde. Ofereau predictiile anului viitor, pe baza unor analize, pe baza lucrurilor shareuite devenite trenduri, pe baza dinamicii reactiilor oamenilor. Erau vreo 40 de predictii, nu le insirui pe toate :) insa mi-am facut un top 3: noua recesiune se muta in 2020, angajatorii vor accepta remote working (yeees baby) si generatia Z intra pe piata muncii. Pam Pam, generatia Z, cei pe care acum 2 ani lumea inca nu stia unde si cum sa ii incadreze. Nu doar ca intra pe piata muncii, insa pt prima data, numeric cel putin, ii vor depasi pe Mileniali. Fck! a fost prima reactie. E generatia care dadea semne ca se intoarce la dulcele stil clasic, generatia care e satula de galagiosii mileniali. Asta era cel putin acum doi ani.
Acum insa.....se observa o schimbare, si pt asta avem sa le multumim personajelor politice, cu masurile lor ignorante, agresive, fatise. Z-tul il urmeaza pe milenial, e vocal in gandirile sale, e dinamic in actiunile sale, e curios si nerabdator sa inceapa ceva nou, se aduna in comunitati nu ca sa arate ceva (sic mileniali) ci ca sa schimbe ceva! Tind sa-si urmeze mai degraba fratele mai mare decat parintele, astfel ca predictia pt 2019 e ca Milenialii si Z-tii vor schimba fatza lumii.
(Si totusi nu pot sa nu zic...pe vremea cand se nasteau Z-tii noi cam terminam liceul....)

Mi-am luat pauza de la munca, sunt pregatita pt rolling eyes, insa nu e asa de usor pe cat am crezut. Imi lipsesc sedintele, si mersul ala aproape alergat, parca si putin cafeaua filtrata prin capacul de plastic. Nu-mi lipseste trezitul de dimineata, si statut in traficul serii! Telefonul de munca sta in stand by langa imprimanta si ma felicit pt fiecare ora trecuta fara sa verific telefonul. Si ma gandesc ce binecuvantare e sa iti placa jobul atat de mult.

De ceva vreme am dat-o pe home-made si evitat consumismul, pe atat cat e posibil. Si asta a atras dupa sine o relaxare imensa. Mi-am dat seama de asta rasfoind home-ul de pe insta. 80% din chestiile pe care le urmaresc au cuvantul ''simple'' in numele de utilizator. Peretii albi si zambetele mari si largi sunt inlocuite cu snapuri cu decoruri simple de case, cu mese cu bucate colorate simplu de preparat, camere dezordonate si parinti obositi biruiti de energia copiilor -viata!

Ca e un trend sau doar o reactie normala de dezintoxicare, Habar n-am. Ma trezesc doar ca reactionez pe loc, la mediul ce ma inconjoara. Si e o binecuvantare si asta.

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Pe scurt

Machiajul de vineri, prelungit pe toata saptamana.
Gerul de afara, incredibil de "gerul de afara" si un no-office outfit in toata saptamana.
Ore suplimentare, plecat mult prea tarziu de la munca. Noi si toti ceilalti. Luminitele din trafic se prelungesc in cerul noptii, contopindu-se cu stelele. Timp de visare la semafor. Si multa muzica.
Bezele coapte pe prajitura de morcovi. Prea adevarat!
Iubire multa, nelipsita.
Rasplata scumpelului mic, trofeul scolii la citit si scris. Bilingvu mamii, care poceste cuvintele mai ceva ca Raducioiu dupa 4 luni de Italia.
Zambete mari pe fetze, pt ca rasplata e mare.

joi, 30 august 2018

Snapshot

Sunt zile in care, din prea plin de orice, ajungi sa simti...simtirile altfel. Orice din jur iti vibreaza coarda inimii, si simti totul amplificat, pana in maduva, simti totul imprimat in suflet, prins in fire nevazute, pe toata largimea de lume.
Cand in jur e veselie bucuroasa, nimic mai perfect! Insa cand firele nevazute iti spun povestea unei dragoste stinse, sau a unui dor de necuprins...ajungi sa te opresti din goana si sa te intrebi: incotro? Si-au pierdut casa, intro noapte, din inundatie, si-au pierdut totul. Au luat cu ei ce au apucat mai de valoare: fotografiile de familie! Fotografiile de familie! Din toata casa, din toate lucrurile muncite in 20 de ani, ei si-au luat albumele cu poze! Habar nu am ce au mai zis dupa, daca s-a terminat cu bine sau...mie mi-a ramas gandul doar la un lucru: daca ar fi sa alegi un lucru de valoare, pe care sa il iei cu tine, total pe nepregatite, care ar fi acela?...te-ai gandit vreodata? Nu neaparat ca s-ar intampla ceva rau, dar daca ar fi sa alegi ce ti-e mai drag din casa, pe nepregatite, ce ai alege?
Cu cat ma gandesc mai mult cu atat inclin spre fotografii, ca telefonul sigur il am deja in buzunar..:) si Biblia, fara indoiala! Dar fotografiile..nu ca sunt cam printre cele mai importante?
Cineva imi zicea zilele trecute ca departe de normele si sigurantele societatii, va face mereu fotografii (ihim.....☺) pt ca prin ele isi exprima viata - ma rog, nu cu cuvintele astea, dar asta era ideea. Si ma gandesc de unde nevoia asta de a ne materializa trairile, sentimentele, amintirile, in fotografii, picturi..De unde avem noi nevoia asta de vizual? Invatasem la scoala de nevoia omului preistoric de a se exprima prin arta, crampeie de viata in desenele rupestre, crampeie de viata in piramidele egiptene, pereti de mozaicuri cotidiene romane, ansamble de sculpturi grecesti, stampele japoneze, picturile iluministilor...De cand ne stim pe pamant am cautat sa lasam urme, marturii, sa ne materializam trairile in ceva. De ce? Fara sa ma fii gandit la asta, fac si eu lucrul asta, ca un chinez obsedat, fara sa stiu de de...e doar o nevoie, de parca e ceva scris in gena umana! Am dat picturile rupestre pe un board de Insta, si ne-a luat cateva mii de ani sa facem asta. Insa de ce? Te-ai intrebat vreodata de ce? Eu inca nu mi-am gasit raspunsul..

sâmbătă, 17 martie 2018

Doi ametiti

De multe, multe ori s-a intamplat sa ma trezesc in timpul saptamanii cu gandul ca e vineri, si era doar marti, ca e joi si de fapt era vineri, dar sa ma trezesc SAMBATA dimineata cu Aoleo (de fapt a fost ''Fck Fck Fck  am dormit prea mult''), sa ii dau trezirea jumatatii antrenandu-l si pe el in goana....nu tin minte sa se mai fi intamplat. E posibil sa se mai fi intamplat..insa asa cum se pare ca uit ca e weekend....nu ma mai mira nimic.
Pun mana pe tableta, scrie sambata! bine tuto ca ai luat-o si tu inainte, m-am gandit!..........i mean...yeeees! ies din dormitor, fac un pas, mai fac un pas si ...dar daca e sambata? daca tuta nu a luat-o inainte (cum ar putea?!) si chiar e sambata? Uuubi, zic in soapta...pe telefonul tau ce scrie?
Scrie SAMBATA ametito!!! Sambata!!! mama lui de chinez invatat cu munca!
Phiuuuuuuu (aka Pfffeeeww!!) e sambaaataaaaa! iti dai seama?
E sambata fratilor, sambata! Faceti cafea, clatite, puneti florile in vaza, uatevar, but just keep calm and....

joi, 4 mai 2017

Cu soare

Soare puternic, o cladire inalta, cu pereti de sticla si aerul conditionat oprit.
Am rezistat la sedinte cat am putut, apoi am luat urma dezertorilor, in spatiile amenajate pt lucru, din afara cladirilor. Locurile ocupate.
Ne intoarcem la birou, tarand laptopurile dupa noi. Pana cand Starbucks si licoarea magica.
A functionat? Nu prea ;) cheful de munca disparuse, dar macar nu am mai cascat.
Anyway, prima zi de vara pe anul asta.