I want...

This!

Two please! :)

Whisper

Ca pe vremuri

Da da, postarea trebuia sa o scriu dimineata dar acum i-a venit timpul calculatorului! dar dimineata asta a fost speciala, ca pe vremuri! normala! :)
M-am trezit odata cu soarele pt ca am dormit odata cu gainile, si de aici a inceput normalul: tura de dimineata din casa, miorlaitul pisicii, geamul deschis pt felia de paine pt porumbei, iar miorlaitul pisicii, drumul spre dormitor, cuibaritul in pat langa ubi, ochii pe stelutele din tavan si concertul diminetii: cate o masina care trece soptit pe strada, cintezoi si mierle care dau binete soarelui, o tanti care-si plimba catelul si vorbeste la telefon, ocazie cu care aflu fara sa vreau, ca ea "nu e asa, e dintr-o bucata asa ca data viitoare" o sa zica nu stiu ce, iar cintezoi si mierle, jocuri de lumini pe draperia noastra cognac, respiratia Ubiului si fatza lui senina...Trezirea lui din cauza mea, pupaceala si alintul de dimineata si apoi micul dejun surpriza: lipia cu legume :)
Si unde mai pui ca azi iesim din casa la cumparaturi! Dupa ce ieri am fost in Unirea si am gasit niste hainute haioase, nu fuste din pacate asa ca Rontzi, putina indurare, da? :)
Deja stiu ce fatza, ce zambet si ce ganduri are Diva citind asta! :))

Ai rabdare

Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu. Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru El si i-a aratat o stanca mare din fata colibei. I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit.
In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, "adversarul"a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia :
  - De atata timp impingi piatra si ea nici nu s-a clintit.
Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat.
"Adversarul" i-a spus:
- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine. Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?"
Domnul i-a raspuns intelegator:
- Prietene, cand Ti-am cerut sa-Mi slujesti si tu ai acceptat, Ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut. Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi. Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea??? Priveste la tine. Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice. Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai. Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea. Ceea ce ai si facut. Acum Eu, prietene, voi muta stanca.  

 


 

Tu stii?

In fiecare zi incerc sa rezist, sa ma obisnuiesc, sa ma bucur, sa inteleg, sa nu judec, sa nu ma consum, sa ma axez pe ce e important....Si nu e usor, si nu zic un lucru inedit, cu siguranta toti purtam lupta asta intr-o oarecare masura. Si incerc sa merg pe banda mea, in echilibrul meu, sa fiu corecta, sa semnalizez daca virez stanga sau dreapta, incerc sa fiu corecta, cat pot de mult cu mine insami dar si cu ceilalti participanti la traficul acesta numit viata! si zau dace uneori nu pic de proasta in ecuatia asta! in tot echilibrul meu cu greu stabilit, ma izbeste indolenta, rautatea, prostia, tupeul si mandria aceea scarboasa acompaniata de orgoliu! Si-mi vine sa ma duc in acel varf de colina departe de toti si de toate! tolerezi, ca asa e bine, dar cat? ierti, dar de cate ori? cineva iti face rau de cate ori poate, ii spui de fiecare data ca te raneste, nu pt ca esti un mare prost ci pt ca speri ca la un moment dat acel cineva va percuta si se va opri din rautate? Sau devii ca ei, si sari la beregata cand ai ocazia?