Take a break and break the rules

Povesteam cu mama cum inainte era timpul altfel.
Plecam de la gradinita, treceam prin parcul central, mergeam la cofetaria de la Aro, si luam masina pana acasa, unde noi ne jucam, ei gateau, faceau curat sau se intalneau la un ness cu vecinii de pe scara. Tin minte tot, zau, le faceau pe toate in 24 de ore.

Plecam de la munca, drumul catre casa se impleteste cu iesitul la mall, sau cumparaturi gospodaresti, cafeaua cu o vorba, cel mai adesea trafic, apoi gatit, curatenia mica, lectii, inceput de-un film, desene pt motan si dusa-i ziua. Nu simt ca facem atat de multe pe cat faceau ai mei cand eram mici, si poate de aia sunt intro cursa sa facem cat mai multe, sa marcam cu un scop zilele, sa invatam mereu ceva, sa vedem mereu ca putem cate ceva, sa descoperim -pe noi insine, decoruri, sentimente.

FOMO fear of missing out. Asa ii zice
Si dintrun motiv -nu stiu care, suntem generatia care resimte asta. Lumea din jur accentueaza asta si mai tare, oferindu-ti alternative, multe, diferite, facandu-te insa sa simti ca mai sunt de facut, ca nu ai facut destul, indeajuns.

Indeajuns cat sa ma intreb pana unde, si de ce.
Nu o sa ma rup de tot de FOMO, e parte din mine, ma ajuta sa descopar, pe mine si lumea mea.

Cu un reminder: slow down.