joi, 17 septembrie 2020

Comoara din suflet


Am in spate un suport puternic. Oameni puternici care m-au crescut in anumite valori.
Cu cat trec anii imi dau seama de raritatea acelor valori, ce comori au ajuns sa-mi fie ele sufletului.
M-au invatat ca nu sunt datoare nimanui, cu exceptia celor care inseamna ceva pt mine, sau  celor care m-au ajutat vreodata. The tricky bit e ca m-au invatat ca ma vede Dumnezeu, pt binele ce-l fac, dar si pt binele ce as fi putut sa il fac. Asa ca a ramas, din copilaria devreme, sentimentul de a ajuta pe oricine, de a fi empatic, de a nu intoarce spatele si a nu fi indiferent.
Au trecut anii si mi-am dat seama CA NU TOTI AU FOST CRESCUTI ASA.

M-au invatat ca nu tb sa ma bazez pe altii, si nu din mandria ca sunt eu cea mai tare, ci pt ca de cele mai multe ori oamenii tradeaza si sunt egoisti. Si ca e mult mai simplu si mai Sigur sa stii ca tu esti in controlul vietii tale. Si asta am invatat inainte sa merg la scoala. Am invatat sa nu cer ajutorul, ci sa fiu eu suportul, sa invat cat pot de mult pt ca ei nu au pile, sa ajung sa-mi cladesc un viitor pt ca uni om valoros piedicile nu-i stau prea mult in cale.
Au trecut anii si mi-am dat seama CA NU TOTI AU FOST CRESCUTI ASA.

M-au invatat sa nu ma uit in gura lumii, pt ca oamenii nu gandesc ca Dumnezeu. Nu toti. Sa nu ma explic nimanui, ca sa nu ajung sa ma murdaresc in noroiul altuia. Dar sa imi explic punctul de vedere sau de actiune, ca ajuns ala in fata lui Dumnezeu sa nu zica ca nu a stiut si de-aia a facut sau a zis ceva.
Asta mi-a dat batai de cap, pt ca mult prea mult timp m-am justificat de fiecare data cand gandeau gresit despre mine. Mi-am pierdut mult prea mult timp cu unii strambi care vad lumea stramb, pt ca asa sunt ei.
Au trecut anii si mi-am dat seama CA NU TOTI AU FOST CRESCUTI ASA.

Ai Mei nu au pornit de la lingura de lemn, ci mai de jos. Au stiut de mici, fiecare in neamul lui, ce inseamna sa lupti cu nedreptatea. Au stiut de mici ca oamenii mint si tradeaza cu usurinta, ca nimic nu ii opreste daca nu au constiinta. Insa m-au invatat sa nu renunt, sa nu ma razbun, ci sa il las pe Dumnezeu sa-mi faca dreptatea. Am fost proasta, am fost slaba? pt unii da. Insa pt El mi-am dovedit rabdarea si darzenia. Si-a facut El dreptatea? o da!!! eu o vad. Unii sunt prea dusi ca sa stie ce li s-a intamplat insa..

Ai Mei, cu ochii albastri ca cerul, si parul cret ca in statuile grecesti. Cu nasul lor acvilin, cu privirea aia dura si patrunzatoare. M-au invatat sa vad lumea altfel decat cei ..slabi. M-au invatat sa lupt pt ce gandesc, sa spun ce cred ca e drept, cu orice pret. Pret pe care ei l-au platit, striviti de un sistem ticalos. Insa oamenii astia ai mei nu au cedat, au devenit mai puternici, si m-au facut si pe mine mai tare.
Stiu sa fac diferenta intre oameni care cladesc si oameni care vorbesc.
Stiu sa fac diferenta intre oameni spoiti si oameni adevarati.
Din prea multa mila, din prea multa speranta in bine am crezut in unii mai mult decat ar fi trebuit. Am suferit dar nu regret, eu stiu ca am sperat in binele lor mai mult decat au fost ei dispusi sa lupte.

Judecat stramb, pus piedici, dorit raul? le-am primit pe toate si le-am dus pe toate. Omul slab insa nu stie sa inteleaga cand a pierdut. Victoria mea o stiu doar ai mei. BECAUSE IT TAKES ONE TO SEE ONE.

Ma dor judecatile gresite? nup. E lupta lor pierduta, e viata lor stramba, valorile lor lipsesc. De ce sa ma simt eu prost pt asta?!

De ce scriu asta? pt ca vreau sa fie multumire alor mei, celor care prin suferintele lor au facut din mine un om care a cladit ceva si care nu se rusineaza cu propria viata. Si asta....e ceva ce nu multi pot sa spuna. sau sa faca.

 

De fistic


 Cercetatorii (britanici hahaha) spun ca amintirile culinare ale copilariei sunt atat de intense si de neegalat pe restul vietii, pt ca papilele limbii nu erau foarte educate, si tot ce simteau pe atunci a ramas cu intensitate impregnat in creier.

Eu....nu prea cred, pt ca nu tot ce-mi amintesc din copilarie avea gust bun ( supa de vita...iac! printre altele). Imi amintesc de un gust aparte, inghetata de fistic. Era o cofetarie in centrul vechi, unde se servea inghetata in boluri de metal, stateam toti la povesti gustand din inghetatele celorlalti, pana se topeau intro dulce licoare. Eu alegeam mai mereu pe cea verde. Un gust dulce, dar nu foarte, aromat insa, putin nutty dar nu foarte mult...nici nu pot sa il descriu. Inghetata de pe vremuri. 

Cred ca am incercat mai toate neamurile inghetatei cu fistic si desi unele se apropiau..nici una nu a egalat acel gust. Ma uit la poza asta, si-ti spun simt gustul inghetatei. Acel gust neregasit in nici o alta cutie.

Pozele au gust.