Dare to

Mi se pare cea mai cea provocare. Si o sa scriu acum din varful patului, din dormitorul nostru alb, de la ultimul etaj al blocului de pe penultima strada de langa padure si herghelie. O sa scriu despre viata mea, traita de a mea inima si vazuta prin ochii mei.
Nu e un lucru usor, sa fii indragostit de propria traire, sa fii fericit in fiecare clipa. Uneori pare chiar imposibil! ca atunci cand auzi ca prietena ti-a fost jignita si agresata verbal de un netot frustrat si batut in cap, sau ca atunci cand auzi ca tatal proaspat operat e claxonat pe trecerea de pietoni ca sa treaca mai repede, sau cand auzi ca doctorita de familie le-a mai pierdut un act parintilor acasa,sau cand te lupti de peste mari si tari cu birocratia de acasa (poate nu cu birocratia ci cu atitudinea unora de a se crede buricul institutiei), sau cand te doare dorul asa tare incat ti se innoada lacrimile in barba band dintr-o sticla de Borsec gasita pe rafturile unui magazin, sau cand te doare prostia si infumurarea oamenilor si iti dai seama ca daca un stat e civilizat nu inseamna ca fiecare biped al acelui stat e educat si detinator de bun-simt. Pare imposibil si atunci cand stai cu orele la munca, neputand pleca pt ca taskurile iti inunda Inbox-ul. Si lista continua, ooo cum continua! dar nu o sa umflu capul nimanui mai mult decat e cazul (pt asta am fetele si Viber-ul).
Spun doar ca uneori pare imposibil. Insa dupa o pauza, un aer adanc tras in piept, si dupa ce impulsul de a fii constient-recunoscator-bucuros iti curenteaza fiecare celula,cand simti soarele ca iti mangaie fata, cand auzi, cand simti cand vezi, cand te poti misca, cand devii constient de toate cele peste care trecem in mod normal nebagandu-le in seama, incepi sa te bucuri de toate, asa cum sunt. Nu tb sa te compari cu nimeni, nu tb sa iti masori reusitele cu ale nimanui, nu tb sa iti explici nimanui pasii facuti pe calea ta, pt ca e doar calea ta, altii nu au cum sa o inteleaga. Atunci cand devii constient de tine, automat incepi sa te indragostesti de viata ta.