Reality check

Uite scriu. Chestii serioase.

Ai mei parinti ne-au invatat un lucru: nu te baza pe nimeni. Fiti sigure ne ziceau, sa nu ajungeti sa depindeti de altii, fiti sigure ca voi puteti sa va rezolvati problemele, voi va asumati consecintele, si daca tot faceti un lucru macar sa fie perfect.
Nu zic ca e perfect, am ceva argumente contra (stress excesiv, ingrijorari excesive, extra-incarcare pt ca duceam prea multe) dar am ajuns sa imi dau seama ca toate sfaturile astea puteau sa functioneze mai usor daca atitudinea mea ar fi fost mai putin...crispata.
Plus: cred ca de asta nu i-am suferit nu i-am inteles vreodata pe cei care isi folosesc fiecare secunda a vietii, crosetand intrigi si fire captivante, doar ca sa fie in culcusul datator de toate al unei biete victime parazitate.

Aveam niste materii in liceu care imi dadeau cosmaruri. Nu pt ca nu invatam eu perfect, ci pt ca profii erau niste colerici :))). Indiferent ce metoda de ascultare alegeau, dadeau peste niste meduze care ii enervau suficient de tare incat omul sa fumege cand iti venea randul la ascultat.
Proful de mate...omul era toba de carte. Nu, omul era legenda. Tinuse cursuri de matematica la Sorbona. Vorbea cu noi in franceza in cea mai mare parte a timpului, cand ne asculta. Nu am pus mana pe manualul de mate cat am fost in liceu, dar am tinut in brate culegeri vechi si grele. Dap, erau in franceza. Daca erai descurcaret si reuseai sa stai la tabla mai multe de 20 minute aveai dreptul la 3 greseli. Apoi venea 2-ul. Altfel doar 1 si 2. Eram cu el ca soarecele si pisica. Pt ca voiam sa scot de la el un 9 macar. Ma antrenam acasa intens, caiete intregi de exercitii. Am reusit performanta, dar am si avut colectia mea de 2...:)))
La Astronomie insa eram prieteni. Precum Batman si Robin. Ba nu, stai! Precum Galileo si discipolul lui. Ma lafaiam cu 10 pe linie, spre uimirea colegilor. Stressul meu major din liceu, serios :))

Vineri, sedinta la prima ora. Sala noua de sedinte. Costume stresate in jurul meu, eu inca mustind a somn. Dau un Hi5 cu colegul de la sunete si sa inceapa dansul. Am retrait liceul, sincer. Seniorul care conducea sedinta - proful de mate. Il enerveaza rau un francez arogant. Apoi hait, inca un costum pica, voba aia cu filosoful si tacerea.... Ma uit la colegul de la sunete, il luase cu transpiratii, ii venea randul. N-a avut nici el toate raspunsurile la el, asa ca da, l-a faultat si pe el. Evident eu cu prezentarea lipsa. Doar ce primisem setul de informatii asa ca..dezvoltam din mers. Am reusit cele 20 de minute la tabla, dar cand am intrat in detaliile nano ale problemei.... m-am alaturat si eu colegilor luati in balon :))))

Mi-am dat seama ca sunt om mare. Serios, dupa sedinta aia. Nu m-am pus pe plans, nu mi-am prezentat argumentele de scuza, nu i-am explicat de ce-uri. Am facut haz de necaz cu seful, ne-am luat cate un Toffee latte si m-am pus pe treaba. Fara stress. Ceea ce...wow! La finalul zilei aveam analizele facute, solutiile disponibile si un thumb up de la "proful de mate". Ceea ce toata lumea stie ca e cat un 9.

Ce vreau sa zic: parintii mei rock! Pt ca ne-au facut oameni descurcareti, luptatori, responsabili. Nu mi-e rusine cu mine cand pun seara capul pe perna si nici nu am cosmaruri incercand sa stau langa vacile de muls.
Viata m-a invatat, treptat, cum sa elimin stressul inutil, ceea ce ma face sa constientizez si sa ma bucur si acum pt un" 9 luat la munca". Pt ca 10-le e perfect. And people don't do perfect.