Evident

Rasaritul soarelui ne prinde pe autobus, 3 englezi, restul noi - romani.
A aparut o fatza noua, e timida, cum am fost toti la inceput. E ingandurata si ofteaza, in fiecare dimineata. Sigur a lasat pe cineva in urma..... Rasaritul din dimineata asta pare de poveste, un amestec de culori calde cum pana acum nu am mai vazut! Scoate telefonul si face o poza. Apoi ecranul de Insta si publica poza. #blessed

Sta in fata noastra si rade cu gura pana la urechi. S-a intors din concediul maternal, pe aceeasi pozitie de manager. Ii era teama ca intrun an i se dizolva postul, dar a rasuflat usurata cand s-a intors. Ii era teama ca rolul de mama o sa ii opreasca in loc cariera. E cum nu se poate mai fericita, are tot!#blessed

E un foodie, se simte cel mai mare foodie, cu cele mai dezvoltate si rafinate papile. A descoperit un restaurant nou, indian, decoruri luxoase, numai bun pt a sarbatori promovarea nevestei. De acum nu mai are griji, pt ca ea castiga mai bine. E #blessed

Seara deja, ne adunam catre casa. Mogaldel doarme in spate, eu motai privind luminile orasului, reflexii in geamuri, vitrine colorate. Cel mai inimos decorat oras! Mergem la benzinarie, in timp ce Ed  da un "Perfect" la radio. Cat Ubi face plinul ma uit la masina din fata noastra. Coboara un motan, e de la noi din firma. Are masina companiei. Straluceste toata de curatenie. Si el e pedant. Cat se incarca masina se priveste in geamuri. Camasa din aia, lucioasa..bine fie, matasoasa. Pantalonii ii vin turnati, se termina cu o pereche de Oxford, luciosi si ei. Se admira, e clar. Traverseaza toate benzile ca sa mearga sa plateasca. E unul din lupii tineri, plin de el, cu zambetul acela in coltul gurii. Intotdeauna am incercat un sentiment de mila pt ei, cu cat e mai mare bravada cu atat le e mai mare nesiguranta si implicit teama de a pierde totul. In seara asta e ok, se simte invingator, barbia ii sta semeata. #blessed

Mogaldel trage de timp, inca nu vrea sa mergem la culcare. Imi spune ca vrea sa vada docomentaliu asta. O familie de pastori de iaci (oare asa se cheama?), dupa 6 luni de trait in varf de munte se pregatesc sa coboare muntele, sa duca animalele la adapost. Sunt doar 3 oameni,  infometati, infrigurati, obositi. Fetele brazdate de vant ii arata mai batrani decat sunt. Povestesc cat de grea le e viata acolo, dar turma de iaci e toata averea lor. Se pregatesc sa coboare, insa le e teama, e povarnisul gol, instabil, daca iacii se panicheaza se arunca de pe culme si ei pot pierde tot, sacrificiul de a sta departe de restul familiei, pt 6 luni,e inutil. Reusesc sa treaca peste hop, ajung cu totii acasa. Mama isi vede pruncul ce acu stie sa mearga, il strange in brate si nu poate vb de lacrmi. Sotul o mangaie pe spate, sfios asa, o imbarbateaza. Plangand si el spune catre camera ca acu a uitat toata oboseala, e fericit! Isi ridica ochii catre cer, si siroaie de lacrimi ii curg pe obraz. #blessed

Imi trece un gand orin cap: oricare din primii mentionati, s-ar fi nascut in alt loc, in locul serpasului, si ar fi avut viata lui, cati din ei si-ar mai fi incheiat ziua #blessed?