Gânduri fara noima

Biroul meu a ajuns mama-nava. Depozitez lucruri pe el, pe care apoi le iau in ședințe. Creioanele colorate si caietele de schite, laptop, mouse, cablaraie. Doua monitoare mari. Câteva lucruri personale, pe care mereu le uit. Lichizii 😝 nu banii ci băuturile - ape, energizantul si cola clasic. Vin la pachet cu zilele in care am ședințe 7 ore din 9. Decor de haos.
Cu toate astea daca lipsește ceva din haosul ăla, simt. La toate ma adaptez ușor, însă nu si daca lipsește.......telefonul. L-am uitat intr-o zi acasa, pe drum simțeam ca lipsește ceva, apropiindu-ma de clădire făceam in mers recensământul hainelor de pe mine, sa fiu sigura ca măcar m/am îmbrăcat cu toate! Simțeam ca umblu Desculță, in șosete, fara ghete. Simțeam ca sunt in cămașă, fara geaca pe mine. Dar nu, le aveam pe toate, chiar si fular. Senzația de goliciune însă nu dispărea.
Ajung la birou, in haosul meu de piese, desenaturi si băuturi. Si văd ce lipsește! TE LE FO NUL!!!
Toată ziua de munca fara el.... parca lipsea o piesa din mecanism, parca umbli pe ghicite pe un drum nou nebătut!
Si ma gândesc la toată puterea ce am ajuns sa i-o acordam acestui obiect, cat de dependenți am ajuns de el! Si ma gândesc ca acum 15 ani viata mergea fara el! Funcționam existam fara el!
Am putea trai fara? Mmmnnu, nu cred. La munca imi tb clar, in Weekend as rezolva-o cu un aparat foto dar vorbitul? Asta cum ?
Intr-o epoca a comunicării fiecare întâlnire contează! Citesc asta pe un monitor.. intr-o epoca a comunicării! Si imi pică  fisa! Nu telefonul in sine e cel fara de care nu mai putem ci accesul către comunicare pe care acesta ni-l da! Trăim intr-o lume interconectata si suntem parte din ea si cred ca tb sa fie asa. Limitele ce tb sa ni le impunem sint însă pt timpul alocat telefonului cand viata se întâmpla in jur. Mame in parc pe telefon in timp ce copiii se joaca in fata lor. El si ea la telefoane in timp ce farfuriile le stau in fata , nevăzându nici decorul din jurul lor....
Da-i prioritate inimii! Si comunica ce trăiești in ea.