Am decis cu ceva vreme in urma sa nu mai galopez.
Rectific: sa incerc sa nu mai galopez prin viata, atat cat se poate.
Asteptam cu nerabdare sa treaca saptamana ca sa vina weekendul.
Dadeam 5 zile pt doua. E
drept ca vedeam cele 5 zile ca pe un joc de glezne, cu program relativ
fix, uneori pus pe Repeat. Si ingramadeam ca inecatul totul in cele doua
zile de weekend: momente de relax cu treburi neterminate in timpul
saptamanii, plimbare plus joaca cu cumparaturi, filme, carti, gatit. Si
trecea weekendul ca si cand nu ar fi fost.
Asteptam
sa treaca toamna cu ploile si frigul ei ca sa vina iarna cu zapezile,
sarbatorile si frigul ei. Cu turta dulce, cozonacii, paturile crosetate,
cafelele calde si povestile in noptile scurte.
Asteptam cu nerabdare sa treca iarna ca sa vina primavara, cu pomii infloriti si toate explozia de verde si luminos.
Asteptam
sa treaca primavara ca sa vina vara cu concediul ei, cu tricourile si
fustele, cu sandalele, cu pepenii rosii, cu ciresele si cafelele reci,
baute la terasa sau in diminetile insorite pe balcon.
Asteptam
sa treaca vara ca sa vina toamna cu castanele coapte, vinul fiert,
copacii auriti si ceaiul aromat, cu uggshii si puloverele colorate.
Un cerc vicios ce parea fara iesire.
Pana cand am zis (cineva m-a ajutat) ca fiecare zi are o comoara de descoperit.
Fiecare zi e un dar. Nu sunt vorbe goale, au fost si zile atat de
proaste incat cautam cu lupa un ceva bun de tinut minte. Au fost zile
atat de proaste incat ma durea dimineata cand deschideam ochii.
Insa aproape de fiecare data, pana la sfarsitul zilei aparea si acel ceva care explica totul.
Pt ca e un rost in toate!
Si
vedeam rasplata, in ziua urmatoare, si in amintirile ce mi-au ramas in
suflet. In fiecare zi in care ma misc, rad, glumesc, plang, ma enervez,
vb cu ai mei.
Vb cu prietenii,
merg la un job care inca imi place, ma bucur de lumea ce o vad in jur,
ajung acasa. ACASA! Unde imi sunt baietii, unde oboseala nu dispare, e
doar atenuata de fericire.
Nu mai sunt in goana dupa weekend, sunt ocupata cu toate zilele pana atunci.
Nici eu nu mai alerg dupa weekend, pana in octombrie cel putin:)) Este foarte bine daca reusesti sa vezi o zi de munca la fel ca pe o zi de weekend si sa te poti relaxa chiar si in acele zile obositoare si aglomerate :)
RăspundețiȘtergereAm și uitat cum e sa ai vacanta așa lunga!:))
ȘtergereNu mi-am imaginat ca tu, nu te-ai bucurat zilnic de tot ce e in jurul tau.Cand erai aici in tara ,aveai o scuza,dar acolo nu mai ai.Asa sa faci! Viata trece foarte repede si e pacat.Se zice ca ,o zi fara sa razi e o zi pierduta.Ai toate motivele sa fi fericita si vesela.Te pup cu drag,
RăspundețiȘtergereHahahaha :))) tocmai pt ca ma bucur de toate vreau sa trăiesc din toate mai repede! Ca intrun parc de distracții, unde îți plac toate jucăroasele și ai vrea sa le faci pe toate, sa nu.ti scape nimic!
ȘtergereȘi adevărul e ca schimbarea de a lua lucrurile domol, pe rand, s.a petrecut aici..
:*
Maaaaiii, ia vezi ca e varsta... Toti trecem prin asta, adica obosim. Stai putin, sa vezi cum trece saptamana, trece weekendul si tu n-ai facut nimic din ce doreai pentru ca ai preferat sa te lenevesti. Nimic nu e atat de urgent pe cat pare, dupa 40 o sa descoperi si asta. E o intelepciune!
RăspundețiȘtergereo sa tin minte! :)
Ștergere