Impolitetea

Ma gandesc de cate ori o lipsa de politete m-a dus in directia corecta.

E adevarat ca nu am exagerat de multe ori cu asta, ci ‘’doar atunci cand am simtit ca trebuie’’.

Cam de fiecare data a fost bine.

De cateva ori a inceput cu:

     ‘’- Si, cum esti?’’

Raspunsul mechanic ar fi fost :

    ‘’- Bine, tu?’‘

De aici de regula ar fi urmat o conversatie politicoasa, in care faceam schimb de expresii uzuale, cateva ponturi pt reduceri pe nu stiu unde, carti, filme, muzica, retete rapide.

Au fost insa cateva momente in care am raspuns altfel:

    ‘‘- Naspa, pt ca sunt extenuata, profu imi pune bete in roate, referatul inca nu e gata, si eu nu vreau de fapt sa fiu aici!‘‘

Replica ei, lipsita de politetea uzuala, a fost:

    ‘’- Hai sa plecam de aici, sa mergem la o Cola si halvita’’

Si a continuat cea mai amanuntita ….spovedanie reciproca, vorba lunga de cateva ore. E cea mai veche prietena a mea, si nu ne dezicem nici acum. Vorbim pana descarcam telefoanele si tabletele. Dupa cateva saptamani de pauza ne vorbim ca si cand nu ne-am fi oprit. Stim ca daca una din noi nu da un semn inseamna ca se intampla ceva, ne rugam mai mult ca de obicei una pt cealalta, si apoi ne punem pe povestit, dupa ce problema a fost rezolvata.  Stim ca indiferent de ora, la nevoie suntem acolo, dandu-ne peste cap una pt cealalta.

 

O alta lipsa de politete a fost cativa ani mai tarziu, cand intro dimineata obositoare si rece, de toamna-iarna, Diva a venit si m-a intrebat:

    ‘’- Ce faci?’’

Lipsa mea de politete a spus:

    ‘’- Nu prea bine, sunt obosita, mi-e frig, ma frustreaza unii din birou, si nu vreau sa fiu aici‘‘

    ‘‘- Atunci hai afara, sa vorbim in voie, ca aici se uita stia la noi‘‘

Si ne-am pus la vorbit, uimite si socate de toate punctele in care am avut vietile aproape in parallel.

Au trecut anii, Diva a devenit Rontzi si apoi iar Diva, mi-e cea mai sincera oglinda, stie sa termine fraza acolo unde eu nu am cuvintele,

Nu trebuie sa ii dau prea multe explicatii, pt ca stie de ce am facut sau am zis un lucru, ne cunoastem atat de bine incat avem feelinguri in care ne punem toata increderea. Nu iau decizii fara punctul ei de vedere. E adevarat ca uneori…o pun in fatza faptului implinit. Pt ca si ea face la fel. Ne potrivim la zuzenii, le comitem strasnic. Ne intelegem, pt ca suntem blonde rau. ;)))

 

Cea mai frumoasa lipsa de politete a fost cu Ubi, evident!

E posibil sa fii fost eu prima. Pt ca ma trezeam privindu-l cat poate fi de frumos. Il vedeam iesind in evidenta in grupul lui de roackeri, il vedeam luminos, vesel, de fapt era zgubiliticul grupului. Ii stiam ochii de undeva, de altundeva. E posibil ca impolitetea sa o fii comis el, cand a intrat in vorba cu mine. Pffff..imi amintesc cateva din subiectele conversatiei, aproape vag. Am iesit in seara urmatoare, in orasul pe care l-am strabatut la pas toti anii de dupa. Nu am simtit oboseala, seara s-a transformat in noapte, si am devenit cei mai buni prieteni.Si am ramas asa! Si mi se parea normal sa fie asa, pt ca deja il stiam, indifferent ce imi spunea despre el, eu parca stiam deja. Nici pe el nu-l uimea nimic din ce ii povesteam, pt ca stia ca ma cautase in tot ce fusese inainte. Am inteles amandoi de ce tot ce a fost inainte a fost atat de teribil de gresit! Pt ca Cineva ne arata in toate felurile ca mergem pe drumuri gresite, ca alta ne e calea. Din momentul in care drumurile noastre intortocheate s-au intalnit, am lasat amandoi in urma balasturile, si am pornit pe calea noastra. Pe care o stiam deja, cu fiecare pas pe care-l inaintam!

 

Au fost si alte momente de impolitete, m-am ales cu prieteni buni. Adica buni de pus la rana, buni de bucurat viata cu ei. Si simt ca asta tb sa o tin pt mine.

 

Insa recunosc ca unele dintre cele mai mari greseli pe care le-am facut, au pornit tot dintr-o impolitete.

Combinatia castigatoare? Habar nu am! Stiu ca privind in urma, cu toate greselile trecute pe partea cu ‘’minus’’ a tabelului, cele ce sunt pe ‘’plus’’ cantaresc mult mai bine!