Stau pe ganduri si o intorc pe toate fetzele. Cum s-o spun ca sa nu deranjez urechile mai sensibile. Pt ca asta chiar nu mi-e intentia. Dar cum s-o spun astfel incat sa se inteleaga vorba dreapta si nu alte inchipuiri. Si cum asta deja imi zbarnaie pacea, o sa o zic pe aia directa.
Povesteam azi despre felul in care locuitul aici ne-a schimbat perceptiile asupra multor lucruri. In primele saptamani era totul fascinant, pt ca e o lume diferita. Nu coborasem din copac, de calatorit prin alte tari o mai facusem, de locuitul in strainataturi( pe perioade diferite de timp) nu eram straini. Insa e ceva aici, o combinatie intre izolarea asta pe o insula si in acelasi timp deschiderea catre alte culturi. E greu sa nu te integrezi tocmai pt ca acceptarea e atat de larga.
Ce inveti de la inceput e despre ce sa nu discuti: bani, politica, religie. Din start elimini orice sursa de neintelegere, invidie, fanatism.
Cei care nu respecta regula asta iti ies usor in evidenta: sunt galagiosii, recalcitrantii, ostentativii, intolerantii. Uneori atributele astea se vad usor fara vreo trambitare in megafoane.
Cum interactionezi cu personajele? Le ignori, insa nu intorci capul prea tare, ca nu vrei lasi circul necontrolat. Stii sa ii eviti, mai greu e cand tb sa interactionezi cu ei.. Uneori o bitch-face ii potoleste (de cele mai multe ori). Alteori le spui direct sa (...buzz off) limiteze conversatia strict la subiectele obligatorii.
Ii greu sa inveti sa nu-ti pese chiar de toate vorbele lumii, insa odata invatat lucrul asta.. e precum respiratia, vine de la sine. Si atunci vine mai usor relationatul cu ...aceia.
Zilele trecute un astfel de personaj se lamenta cat de usoara era viata cand locuia cu chirie intrun apartament fara pretentii, cand hainele nu purtau initiale de pret la etichete, cand prietenii veneau sa manance pizza pe jos, stand pe covor si cinele nu trebuiau rezervate din timp, cand vacantele se faceau din scurt fara multe pregatiri, cand masina era buna daca nu se oprea in intersectie si lista de comparatii continua, cuprinzand sotul (care nu mai e cum era odata) dar si copiii...
Mi-a fost greu sa nu intervin, insa m-am abtinut pt ca...nu era batalia mea! Insa oameni buni, daca "fericirea" asta afisata glorios pe toti peretii (virtuali) va costa pacea chiar atat de mult, e clar ca e...prea scumpa. Si nu va asteptati sa va tina si altii isonul in lamentari, atat timp cat voi va inglodati sa platiti pretul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu