Cu fulgii

Prima zi de zapada pe anul asta. Nu pe iarna asta, ci pe tot anul!
A nins tare, cu fulgi mici si desi. Nu vedeam cerul de marea lor. Insa s-a depus doar pe alocuri, se topeau pana sa atinga pamantul. Am simtit aerul de zapada, si am lins cativa fulgi, asa cum fac de cand ma stiu. Glumim zicand ca asta se intampla pt ca m-am nascut iarna si prima gura de aer luata din lumea asta a fost aerul iernii, impodobit de fulgi.

Ubiul e la fel ca mine. Aerul asta de fulgi ne atrage prin cai nevazute, catre un drum nestiut. Il simtim, chiar de nu-l vedem. Si mergem asa in lume, printre fulgi, pana cand hainele inghetate ne fac sa ne intoarcem acasa.

In anii trecuti visam "acasa" intru varf de munte, cabana de lemn cu geamuri mari, care sa cuprinda lumea toata, alba. Si neaparat un semineu, si carti, si decoruri fara timp. O lume alba, curata, in mijlocul careia sa fim noi. Fara zornaiala lumii, fara cladiri mari si reci, fara graba.

Port casa asta de vis, in suflet, oriunde am fi. Ne-am intors in cuibul asta colorat, cu miros de waffles si sirop de artar, si imi incalzesc mainile pe cana cu cacao calda. Am lasat zapada  in spatele usii, si inima mi se cuibareste in cabana aia cu geamuri mari, intrun varf de munte.