Era o vreme cant eram mama plangaciosilor, toate relele erau in fun_ul meu! si cu cat stateam sa le vad pe toate, cu atat se adunau mai multe! pana cand am simtit ca nu mai pot, ca nu vreau sa le mai vad! E nevoie de curaj pt asta, e nevoie de credinta! sa stii ca te arunci pe spate si sunt zeci de maini care te prind! sa crezi in cuvintele Lui, din tot sufletul tau! sa crezi ca ceri si iti va da! atat! sa crezi, fara indoiala! asta e partea cea mai grea, si nu e o reteta sigura! asta chiar tine doar de noi, de fiecare in parte! Apoi e important sa ceri exact ce ai nevoie! de atatea ori plangeam pt lucruri fara importanta.....si mi-am dat seama de asta doar cand le-am primit pe cele importante! dar trebuie sa fii mereu constient de ceea ce ti se intampla! poate Dumnezeu sa arunce margaritare la porci, si ei sa nu-si dea seama......
Saptamana asta a fost, in linii mari, la fel ca celelalte! aceleasi sentimente legate de locul acesta de munca, aceeasi oboseala.....Ma ajuta mereu Ubi meu, pt ca mereu ma aduce cu picioarele pe pamant intrebandu-ma "cat de mult iti afecteaza patania X planul nostru de viitor?". Si gata! dau un pas in spate, stiu ca peste un timp toate acestea nu vor mai insemna nimic, si stau relaxata, concentrata pe ce e important!
Dupa cum spuneam, in linii mari saptamana a fost same old....Marea diferenta a venit odata cu vizita unui sef german de proiect, coordonatorul proiectului in care lucrez. Omul este surd, din nastere. Poarta aparat auditiv si citeste pe buze. Am comunicat extrem de greu, pt ca stia engleza foarte putin si mai mult intuiam ce voia in taskurile lui! asa cum el mai mult intuia ce vorbeam noi! il vedeam cat de usor il prindea panica! se panica atunci cand nu se facea inteles, sau cand nu intelegea! privire de om inspaimantat! la fiecare sunet mai acut el tresarea si se uita speriat in jur! nu prindea glumele "din cuvinte" pt ca nu deosebea o litera de alta! si ne-a cerut niste bazaconii sa facem, pe care le schimba dupa ce probabil se lamurea mai bine cu colegii lui! si desi incercam din timp sa-i atragem atentia ca putem sa facem lucrurile altfel, mai bine, el era super-refractar la alte idei! si nu cred ca o facea. ca altii, din rautate! ci pt ca viata l-a invatat sa aiba incredere mai mult in el....prin urmare sa creada mai mult in ideile lui! Cred ca daca era vorba de altcineva, de un om normal, altfel ar fi fost reactia mea, m-as fi luptat mai mult pt ideile mele. Dar am empatizat cu el, i-am inteles frica, i-am inteles incapatanarea! Si ma gandeam cat de fericita sunt eu pt ca aud! forfota orasului, o muzica buna, rasetele celor din jur, chair si vocile lor ridicate atunci cand ceva nu merge! pt ca toate acestea fac parte din decorul vietii, te ajuta sa simti mai patimas totul! mi-am imaginat cat de multa singuratate ar fi intr-o viataa fara sunete!
Omul a stat aici o saptamana, in ultima seara am iesit cu el la un restaurant specific romanesc. "Evident" ca nu a incercat nimic specific si a mers la sigur cu mancarea si berea germana! si iar stiu ca prejudecata asta nu a fost din rautate, ci venea din zona lui de comfort.....Am icercat din greu sa-l facem sa se simta bine, repetam glumele de 2-3 ori daca era cazul! :) si la sfarsit ne-a zis ca de multi ani nu s-a mai distrat asa la o petrecere!...asta m-a lasat fara replica, pt ca ceea ce pt noi era o seara aproape de esec, pt el era distractia secolului! apoi ne-a povestit cum colegii lui de acasa il ignora doar pt ca e mai dificil sa comunice cu el!......
Cu siguranta ei nu-si numara binecuvantarile primite!.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu