miercuri, 23 noiembrie 2016

Un cuib

As putea sa dorm, stiu.
Visez ca ajung acasa, pun totul pe pauza, o zi, si dorm.
Dar uite, nu pot.
Mogaldel s-a cuibarit in patul nostru, ca un matzuc infasurat in paturile noastre fluffy. Toarce incet, si mi-a prins in manuta o suvita de par, ca atunci cand era bebel.
Si as putea sa dorm, dar nu pot. Pt ca nu vreau sa treaca timpul asta, nu vreau sa fie un moment intro seara.
Orasul isi vede de treaba, ii aud zumzetul in spatele geamului. Imi imaginez pe toti grabiti, mergand in directii precise. Ca mine, in oricare alta zi. Dar acum, aici, intre paturile noastre pufoase, eu mangai un zulufat, mic si obosit. A avut o zi plina, au impodobit bradul..de fapt s-au jucat catch me in biserica :) Si e asa bine, incat nu vreau sa inchid ochii, nici cat sa clipesc.

10 comentarii:

  1. Ce momente minunate descrii! :)
    Calduros mereu sa fie cuibul vostru drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. Strange bine momentul in palma si nu-l lasa, ptr ca daca-i dai drumul ... a zburat! :))
    pupici pentru Mogaldel ♥

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos ai scris, parca am fost si eu acolo cu voi! :))
    Ce bine e sa fim prezenti si sa pretuim clipele, timpul trece prea repede si de la 30 ani incolo parca a accelarat si mai mult.
    Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am trait intens momentul acela, a fost stopul meu din cursa zilnica :)

      Ștergere