Un soi de restante

Dimineata de weekend. Ma trezesc inaintea baietilor, si cobor la parter stiind ca lasasem cam dezastru in casa cu o seara inainte. In mare parte jucarii. Le strang repede in cutii, adun sticlele de apa, revistele..deschid geamul pt briza diminetii si deodata...aerul ala de vacanta! Alunec rapid in timp, prima noastra vacanta la mare..... prin geamul deschis aud pescarusii si simt marea! Vladul era pe balcon, il vedeam prin perdelele lungi fluturate in juru-i. Cuibarita in asternut il priveam in cea mai plina stare de fericire, calmitate, siguranta. Nu eram casatoriti, insa ne apartineam fara nici o indoiala. Au trecut 11 ani de atunci, si mi-e amintirea vie. Nu tin minte cum mi-a fost viata inainte de el. Imi spune ca noi doi am fost mereu impreuna, chiar daca ne-am gasit tarziu. Traiam amandoi cu inima ciuntita, tristi in iubiri amagitoare, pana ne-am gasit. Iar dupa ce ne-am gasit, toate au capatat un sens.

Am ramas fara paine in casa, din aceeasi amanare-leneveala de sambata. Si oricat am fi de deschisi la minte, oul fiert cu briosa...nu merge deloc bine. Ies repede la magazinul de peste drum (cat de mult conteaza locatia...tb sa scriu despre asta candva!) si asteptand la semafor imi cad ochii pe geamul deschis..si cafeaua ce sta aburinda pe pervaz. (Am o regula-nu ma uit in casele oamenilor, chiar daca-i noapte afara, luminile aprinse si perdelele pe nicaieri). E ceva magic cred, in imaginea unei cani de cafea lasata pe pervaz. Intotdeauna e o poveste. O melancolie a unei inimi tanjind dupa dorul perechii. E o retraire din trecut care iti aseaza piesele de puzzle "cum trebuie" in prezentul asta. E o planificare, e o uitare, e un rasfat in timp ce ei-iubitii se pierd in sarutari. E o bunica, pierduta in amintirile tineretii, nestiind cand a iesit din copilarie. E femeia tanara ce simte starea aia de fericire-liniste-implinire. E ceva magic intro cana de cafea.