Very much alike

Trebuia sa ne intalnim la 2:30. Dar a avut si ea o sedinta de "20de minute"...Ne-am intalnit la 3:10. Alergam amandoua catre cealalta parte de cladire, ca sa imi aleg mobilierul in noul birou. Sporovaim nimicuri in primele sute de pasi, apoi discutam serios:
-Nu fii timida. Alege bine, gandeste-te bine si alege ce vrei.
Ma surprinde putin, si o intreb direct:
-Dar stii..ce o sa zica managerul daca aleg ceva scump....?
In timp ce cuvintele imi ies pe gura, eu am revelatia: prima reactie a fost sa imi depind decizia mea de ceea ce o sa zica managerul.
Ea continua, foarte simplu si precis:
-Love, oricum iti comand mobilier nou, macar sa fie unul care sa iti ofere totul!
Ii multumesc..si ma pun pe ales.

Ma intorc la biroul meu singura. Nu mai alerg desi sunt in intarziere. Ma gandesc doar la acel "daca".
Ma uimeste tare, nu imi vine sa cred ca eu am zis asa!
Nu erau cuvintele mele, parca eram....mama!
Daca e un om pe lumea asta caruia sa ii pese ce zice lumea, e mama!
Si asta m-a frustrat teribil in toata adolescenta mea! Motiv pt care EU AM FACUT TOTUL EXACT PE DOS! Parerea altora nu a contat pt mine deloc.

Ma trezesc azi intrebandu-ma daca chiar e asa!
Sa incep cu inceputul: mama nu e vreun om slab, care sa traiasca cu teama de ceilalti. Dimpotriva, de la ea am invatat sa ma catzelesc pt dreptate. Nu e nici omul care sa pretinda a fii altcineva, doar pt a fi placuta/ iubita/ acceptata de altii. Dimpotriva, s-a sacrificat pana la umilinta pt altii. Si i-am urmat exemplul chiar daca m-a durut. Mama nu e omul care sa se lase calcat in picioare, insa mai degraba fereca toate usile decat sa jigneasca pe cineva intentionat. Mai degraba renunta decat sa ii fie cuiva povara.

Daca acum 6 ani mi-ar fi zis cineva ca o sa scriu cele de mai sus, l-as fi trimis sa sara calul. A trebuit sa treaca timpul..nu, nu e asta. A trebuit sa imi fac o familie (...mmmda, poate, intro oarecare masura...) A trebuit sa trec prin anumite lectii, da, asta e! A trebuit sa traiesc anumite momente, ca sa ajung sa o inteleg. Da, asta e! Asa am ajuns sa o vad cu alti ochi!

 Daca te plictisesc, ignora-ma. Tocmai imi fac ordine in ganduri...in amintiri..

Relatia intre noi s-a schimbat de cand am plecat din tara. Departe una de cealalta am inceput sa fim mai aproape ca oricand. I s-a transformat teama fatza de orice nou, in "fara frica, cu Domnul inainte!". Nu mi-a mai zis ca sunt nebuna cand plec la un drum necunoscut, ci "aveti grija mama de voi, si nu ne uitati!". "Vai mama, dar cat v-a costat asta?" s-a transformat in "imi place mama ce faceti acolo!" sau "bravo Mona, nu te gandi la bani, ca meriti!"

Spaland cu mana rufele..ca distractie de weekend, pe vremea cand fiecare cent era calculat pe saptamani inainte, am inteles de ce mama era mereu obosita cand eram copile. Mintind ca "nu mi-e foame" ca sa aiba altii ce manca, mi-am dat seama de ce mama refuza sa se desfete cu "ceva bun". Inventa scuze cum ca nu-i place, sau nu e bun, doar ca sa ne lase noua mai mult.

Am inteles-o pe mama in cea mai mare parte. Inca sunt lucruri in care ne contrazicem, inca ma burzulesc la ea cand o tine pe a ei intro fixatie eterna. Dar imi trece repede, pt ca stiu ca nu are cum sa fie altfel..nu la viata pe care a avut-o.

Suntem atat de diferite, si semanam atat de mult! Da Sis, da Vlad, aveti dreptate! Semanam mult, dar slava Lui, nu suntem la fel intrutotul! :)sunt mandra de tot ce am luat bun de la ea,dar ma si dor chestiile ei nerezolvate care sunt si ale mele nerezolvate.

Imi zicea Ubi ca in tineretea lui zburdalnica, cand inca nu ne gasisem, se uita la mama fetelor cu care se vedea. Cineva intelept il invatase ca privind-o pe mama, in trasatura cea mai puternica de caracter a acesteia, sau in fizionomua fetzei, o sa o vada pe ea, fata din acel prezent. Era ca un salt rapid, in viitor.
L-am intrebat curioasa ce a vazut cand s-a uitat la mama, si mi-a zis ca pt prima data in viata, a rasuflat usurat. Daca ar fi fost sa reduca totul la un sambure de esenta, ar fi zis: un copil care se teme sa fie rasfatat pe deplin. Si ca a vrut sa schimbe asta, rasfatandu-ne pe amandoua. Pe mine mai mult ca naaa, ii sunt sotie :) insa niciodata nu a spus stop cand era vorba sa ii daruim ceva mamei.

Au trecut atatia ani..ca sa spun lucrurile astea, sa le simt palpabile, clare.

Cate ar mai fi de adaugat...insa am ingaduinta cu mine, ca sa nu repet greselile mamei :)