Jurnal de societate

Mi-am pus perna pe jos, covorul e bombardat cu bombite de plastilina. Mi s-au lipit pe sosete, si banuiesc ca le am si in par. Ubi imi aduce cana de weekend, chai latte. Frunzaresc blogul, prima data in nu stiu cate zile..Si nu zic ca nu am avut timp, pt ca am avut, dar l-am folosit altfel. Ne pregatisem pt setile de povesti, cu doua sticle de vin de vara. Ne-a fost atat de bine de noi cu noi incat nu ne-am atins de vin.

Am fost la drum, de cateva ori, pt ca simteam nevoia. Si ca sa ii explicam juniorului ce inseamna EsCaPiNg. Si a meritat, fiecare suta de mile, fiecare gura de cafea, fiecare savoare de-miros-de-oras-diferit. Dar mai ales pt fiecare reintoarcere acasa.

Am vorbit despre stres saptamana asta. Am aflat despre un termen nou: busy-bloat si nu e vorba de o noua eticheta sau o noua categorie de incadrat oamenii. Poate pt unii e...E vorba de ceva mai intens: suntem prinsi intrun ritm de viata, care cunoaste doua drumuri: pe drum, sau inafara lui. Toti cu care relationez zilnic fac aceleasi lucruri, in acelasi timp, pt ca nu e o alta cale..doar daca nu esti o persoana care sta acasa.

Mancam in fatza laptopului, la pauza de pranz, sau iesim la o masa infulecata repede ca sa ne incadram in cele 30 de minute de pauza. Apoi fuga in sedinte, lucruri de rezolvat la laptop, cafele date pe gat in timp ce vorbesti, rezolvi, te certi, te impui, te imprietenesti. Cu tot consumul emotional ce vine la pachet. Suntem o generatie constienta de ceea ce consumam, poate mai mult ca altele vreodata,  mergem la sala, ne numaram pasii, constientizam produsele folosite, si alegem produsele in functie de comertul practicat. Nu mai conteaza brandurile, ci produsele, originea lor si felul in care ne sunt vandute. Nu mancam felul 1 si felul 2, ci proteine-fibre-carbohidrati. Ne educam copiii facandu-i constienti de mediu, reciclare, cauze umanitare, donatii, implinirea personala si considerarea celorlalti. Ii crestem vorbindu-le de Divinitate mai mult decau au facut-o generatiile de dinainte. Ne trezim se pare, la o noua constiinta, la care vibram cu totii, pt ca asa o simtim, si nu pt ca e la moda.

Si cu toate astea, vorba unui manager: suntem oameni, tuturor ne chioraie burtile dupa pranz. Suntem niste stresati care alergam pe drum, imbratisand cele doua fatete ale monedei: toata implinirea, bucuria si trezirea sinelui, cu stresul resimtit in pantece. E ironic, si haios in acelasi timp.
Tot el ne vorbeste de sanatatea mentala. Pt ca o neglijam la fel de usor precum neglijam pranzul. Ne incurajeaza sa vorbim, daca nu putem noi intre noi, atunci macar cu cei de acasa. Si e cale asa de lunga de la sefuta din Ro, care nu stia cum sa forteze-preseze omul, la managerul educat si civilizat care crede in transparenta si in valoarea omului. Si rezultatele se intorc pe masura: scoatem performanta cu mandrie, si pt asta suntem recompensati, tragem la caruta impreuna. Si cred ca tocmai de asta nu percem stresul in toata duritatea lui, pt ca placerea si constiinta se impletesc cu eforturile depuse la job. Suntem angrenati in schimbarea lumii, in timp ce ne ignoram.

   M-am cautat, in toate calatoriile de evadare. Si m-am regasit cu fiecare reintoarcere acasa. In fatza unui platou cu de toate, savurat pe indelete.