sâmbătă, 9 februarie 2019

Old school

As zice ca e primavara dupa lumina calda ce vine de afara si dupa trilul pasaroilor din curte. Ma intreb unde a fost iarna anul asta, inafara catorva furtuni si saptamani de ger nu am simtit iarna deloc.
Vreau sa cobor sa pun de-o cafea. Deja ii simt mirosul in nari, ca o chemare. Nici nu am ajuns in capul scarilor ca deja am facut lista cu ce am de facut pe ziua de azi! Nu ca as (mai) fi adepta listelor, insa am multe propozitii cu ''trebuie'' in cap.
Nici nu am inceput ziua si deja stiu ca nu o sa fie de ajuns. Incepi ziua cu sentimentul de ne-ajuns. Sa fie asta rutina, obisnuinta? suntem sclavii vremurilor noastre - o aud peste tot. Si ma zbat sa nu fie asa. Am eliminat tot ce imi aducea waste in viata, insa cumva si ''micile'' obligatii ramase ajung sa preia controlul.
Trebuie (de data asta ''trebuie'' intentionat) sa fie mai mult de atat!

6 ore mai tarziu. Nu am facut mai nimic din ''trebuie'' de dimineata. Cafeaua o sorb doar acum, in timp ce astept sa mi se usuce parul, proaspat vopsit. Painea a scos-o Ubi din cuptor si miroase precum arata: minunat. Ubiul a pus rufele la spalat si a facut lista de cumparaturi. Negociem cu juniorul sa lase jucariile ca sa iesim afara. Nu as avea nici eu chef, dar trebuie-3 rafturi in frigider sunt goale si sunt sigura ca nimeni nu poate face o cina din branza si iaurt!

Imi arde soarele pe obraz, si in timp ce scriu patinez cu degetele pe covorasul de sub birou. Si cafeaua asta e dintre cele mai bune!

Serios, lassa listele! viata se intampla de cele mai multe ori, neprogramat.

8 comentarii:

  1. Ce atmosfera minunata descrii! Umorul nu lipseste. :)
    Azi, cand lasi "viata sa se intample" unii au impresia ca esti un... lasa-ma sa te las. :) Treaba lor; nu?!
    Nici eu n-am prea intalnit iarna! Doar putin a fost, cat sa-mi fie mai mare dorul de ea. E soare si aici, dar are niste diiiinti! :)
    Weekend frumos iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bănuiesc ca nu-ti pasa ce zic aceia! Săptămana buna si tie!

      Ștergere
  2. Ufff bine ar fi să putem trăi fără "trebuie" şi fără liste. Mi-ar plăcea tare mult! Dar așa o fi viața de adult, indiferent cum ai da-o. Să ne bucurăm printre aceste "obligații", ăsta o fi "secretul"? Cine știe...
    Săptămână cu spor îți doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Absolut! Am constatat ca am mai mult spor cand am chef, nu cand trebuie sa fac ceva. Si nu ma mai simt vinovata cand trag chiulul si fac alte chestii, mai placute decat treburile zilnice.

    RăspundețiȘtergere