marți, 28 februarie 2017

Us

Colegul meu hipster e o sursa infinita de inspiratie.
In pauzele intre doua refreshuri schimbam vorbe, upgradam idei. El cu situatia geo-politica, eu cu ....restul. Fara sa vrea afla ce produse au aparut, cine ce mai canta, Montessori, jucarii, magazine. &spiritual stuff
E printre singurii cu care am vorbit despre interviu. In rest..telefonul fara fir. De unde si concluzia ca asta nu tine de educatie sau geo-politic, e doar in firea omului.
Ma pistoneaza in fiecare zi sa nu mai evit discutia atunci cand apare "subiectul". Pt simplul motiv ca e munca mea, si nu tb sa ii ascund rasplata. Ii zic ca nu vreau sa zica lumea "ca ma dau mare".
Si mi-e ciuda pe mine, sincer. Pt ca daca ei vor sa judece gresit e doar alegerea lor.

Apoi Ubi. Ubitul meu cu dragostea curata, sincera. Prietenul meu cel mai bun. (Cursorul clipeste pe ecran, si stau cu degetul suspendat in aer.) Mintea imi insira toate calitatile lui. Si nu vreau sa le scriu. Pt ca nu vreau sa fie minunea asta umbrita de indoiala/ochii dati peste cap ai unora.

Mogaldelul meu. Pui mic si frumos, smecher si destept. Cu o personalitate atat de puternica incat uneori sunt dezarmata complet in fatza lui. Exasperata, epuizata, exaltata. Ma tine cu inima la purtator, in fibrilatii si fericire intensa. Si asta intro zi normala. Prinde totul din zbor, copiaza tot ce vede, tot ce aude, dar tine pt el doar ce i se potriveste. Ma fascineaza felul in care isi cladeste personalitatea. Ma topeste felul in care empatizeaza, in care iubeste. Si nu scriu in fiecare zi despre asta....pt ca nu vreau ochi dati peste cap, sau iar "datul mare".

Si nu am scris inca despre prieteni, si cei dragi.

Undeva prin cretacic simteam nevoia de explicatii, argumente, lamuriri. Doar ca sa nu fiu judecata gresit. Acum sunt cu "atat poate fiecare". Mai mult pe privat si mai putin pe public.

Si mi-e ciuda pe mine. Pt ca marturia asta nu ar tb sa fie umbrita de nimic. Pt ca nu e meritul meu, e despre grija si ocrotirea Lui. E despre lucrarea si dragostea Lui. E despre rabdare, iertare, iubire si rasplata.

duminică, 26 februarie 2017

Soft..ish





Our home

Vazusem un card intro vitrina cu un mesaj fata de care am rezonat din prima: "fa-ti casa suficient de curata cat sa fie sanatoasa, si suficient de murdara cat sa fie fericita".
Am plecat dimineata devreme catre aeroport, sa ne luam mama-ul in primire. Mogaldel era atat de efervescent incat reuseam sa il mai imbrac cu ceva numai dupa cate o tura de catch-me.
Eu ii zoream pe toti ca sa nu prindem trafic pe drum, Ubi deretica prin camere, cat sa arate totul mai...normal ;)

Seara, mama - pe covor, jucandu-se de-a gradinita cu Mogaldel, inconjurati de jucarii...si bucati de ciocolata....si pufuleti. Un haos prin care puteai calca doar pe varfuri...E obosita de pe drum, e tarziu dar nu vor sa doarma nici unul.

-E acasa aici la voi! imi zice, si imi umple inima de fericire. Ubi spala vasele in bucatarie..il cuprind de mijloc si imi pun capul pe spatele lui. Incepem sa dansam usor, intrun blues fara melodie.
Acasa.

Ce vor mamele?

-Aoleo, sa nu-mi zici ca .....
-Ca ce??
Il vad privind fix la catalogul Pandora tocmai adus de postas.
Colectia de ziua mamei...sau ceva. Upgradez jocul:
-Ca ce pui?  Nu merit eu inca un medalion? Serioooos?
Se fasticeste...(muahahaha)
-Nu Ubita, meriti, meriti! Dar magazinul ala......fac atacuri de panica numai cand ma gandesc! Multe vanzatoare, roiesc toate in jur ca ulii la prada (are dreptate, serios) mai ales cand nu stiu exact ce. Si imi pun in fata o gramada de bratari si medalioane, si imi plac multe, si stiu ca si tie iti plac, si nu ma hotarasc doar la unul si apoi iar ma certi(....not really ;p) ca tu nu vrei zornaitoare multe pe maini (true, true....imi plac medalioanele esenta, nu orice chestie doar ca sa fie acolo bratara plina) si ma hotarasc greu....E greu Ubita!
Il iau in brate si ii pup barbia (aaariciu naibii....avem noi o vorba cand fatza mea fina da de tzepii din barba lui) si il dragalesc ca pe un pui. Mi drag de panica asta a lui, pt ca stiu ca vrea sa iasa totul perfect!
-Pui, nu asta vreau..ca uite, am destule! Si agit bratarile in fatza lui..stii ce vreau? O bucatarie maaare si alba, cu o masa insula de gatit, in mijloc, si cu multe sertare si compartimente in masa aia, ca totul sa fie asa... posh & tidy!
-Hahahahaha, stii ce m-am gandit Ubita? Nu m-am uitat la inele! Stiu ce-ti place si ptiiiiii...1-2 il gasesc fix p-ala!

joi, 23 februarie 2017

No no, the day was crazy, not me!


Frizzy

Din cauza lui Doris.
S-a anuntat primavara saptamana asta. Cald a fost, niscaiva ploi, insa au fost vantoase. De-alea de au luat casa lui Dorothy pe sus. Apoi ploi iar, umiditate mare..ca de iarna.
Surpriza mare nu a fost cand masina mergea incet pe drum pt ca o impingea vantul, nu a fost nici cand nu puteam pune piciorul in pamant pt ca se opunea vantul la fiecare pas, ci a fost cand am ajuns in birou si mi-am vazut coafura! O vata de zahar blonda cu reflexii verzui!
Am incercat sa aplatizez coama...dar m-am lasat pagubasa asemenea celorlati colegi cu frizurile curentate! Daca exista un produs cu adevarat bun, care chiar face nu doar se cheama...spuneti-mi si mie!

sâmbătă, 18 februarie 2017

Yummy


To post or Not to post

"Our Uber is here!" imi zice colegul aratand spre un dragon de masina.
"Find me on Insta!" imi zice colega (aceea cu machiajul) in timp ce ne despartim in fuga, alergand spre alte zari  sedinte.
"You're a mom?! Do you blog?" ma intreaba in soapta, de parca un secret era cu musai intre noi (guilty:sedinta da, net pe telefon da)

Traim intro lume digitala. O lume de likes, shares, updates, parenting bloggers, sau doar bloggers. Cine isi mai aminteste de oracolele din cretacic? Asa-i ca privind la lumea asta te ia cu fiori pe spate, simtind cum in 20 de ani s-a trecut de la scrierea pe peretii pesterilor (oracole) la pagini de Insta si Twitter sharuite nu cu cativa colegi de scoala, ci cu o lume intreaga?

Ma uit la Mogaldel. Isi cauta desene pe tableta, cu gesturi de adevarat profi! Imaginea aia cu Tom Cruise in Minority Report? That's my son! Mareste imaginile, le arunca in colturi pe cele care nu ii plac, deruleaza valsand cu degetelele pe ecran cautandu-si filmuletele lui.

Telefonul meu destept? Easy-peezy din nou!a fost seful meu sunat pe Facetime la ore tarzii in seara? Dap, pt ca Mogaldel.

A cumparat Ubi un Rose medaliat, pt Valentines, bun de pici in nas. Efectiv, pt ca e tare. Si tare bun pe deasupra. I-a facut poza sticlei!  Pt el--ca sa stie sa il mai cumpere si data viitoare, pt mine--ca sigur il dau cu share. (Nu l-am dat, ca sa ii arat ca nu sunt atat de obsesi! )

Traim intro lume mai ..."public" ca oricand. De la "sa nu zica lumea ceva" (generatia alor mei..) la pusul on display. In toate aspectele, de la cele mai banale si frivole, pana la mobilizarea in exprimarea unei pareri, sau transmiterea live a unor momente istorice (....conferinta de presa a lui Trump, pt ca e mai tare ca un stand up comedy!)

Ca vrei sau nu, iei parte la tavalugul asta. Fie ca esti acolo in varf, shareuind in vazul tuturor locatii, lista de bucate, fatza copilului si ce mai ai prin casa, fie ca esti undeva la mijloc printrun share moderat (fara locatii sau fetze clare pozate, dar da cu tot restul), fie ca nu vrei sa iei parte la acest curent, dar tot ai habar de termenii specifici ai generatiei fara perdele.

Incerc sa fiu un specimen moderat. Ma gandesc de doua ori inainte sa postez vreo achizitie noua. Ma gandesc de mai multe ori inainte sa mai postez vreo parere/recomandare de beauty. Am baut o garla de cafele bun placute ochiului si gurii, fara sa le mai dau si public. Am clipit multe momente "insta" (fostele momente Kodak..) fara sa le mai dau share.

Si imi pare rau ca m-am "moderat" (Pui, am zis bine cuvantul asta?) asa. Pt ca indiferent de parerea si comentariile (uneori si pe fatza) ale haterilor (am un amic hipster care crede ca am potential...si implicit ma invata cuvinte noi), eu simt nevoia de amprenta digitala. Serios, pt mine in primul rand! Pt cand la batranete ai mai mult decat cateva albume cu poze vechi de rasfoit. Daca pe parcurs schimb ceva, inspir ceva, sau doar plac ochiului cuiva total strain de viata-mi personala, e si mai bine.

Traim intro lume in care totul pare la comun, trendurile dicteaza moda si afaceri. Esti caracterizat dupa comunitatile carora te declari fan. Sunt unii care vor sa faca lucrurile diferit, nu sa iasa in fatza diferit, ci doar sa isi manifeste o individualitate. Mediul online imi pare cel mai bun loc pt asta.

Deci da, suntem parintii care dau acces copilului la tehnologie (nu pe orice site-uri, poti sa controlezi asta). Nu din nepasare sau inconstienta. Ci pt ca suntem siguri ca in alti 20 de ani saltul o sa fie la fel de mare cum a fost pt noi, de la oracole la media. Sa il tinem departe de lumea IT... ar fi ca si cand l-am creste intro pestera..nestiind ca afara e o lume diversa. Mai bine descifram lumea asta, impreuna cu el, zi de zi cate un pic, in locul haosului pe care l-ar infrunta singur (pe ascuns, sau la majorat).

Woow. Am scris in sfarsit asta. Am amanat-o toata saptamana. Ar fi ajuns si asta o postare ne-publica daca as mai fi asteptat putin. Scopul si concluzia?  Nu e, pt ca nu asta mi-a fost intentia! E doar o cugetare, de rasfoit la batranete.

P.s  In toate lumea asta (odata considerata futurista) sunt tot mai multi oameni in cautarea lucrurilor simple, primordiale..ca de exemplu senzatia aia de ...cani ceramice asteptand lenese in soare o licoare dulce de cafea..asta dupa ce tocmai au pus o postare pe blog, vorbind de IT.





SPRINGish




joi, 16 februarie 2017

Ceva dulce


Voiam sa o scriu de Valentines, insa baietii mi-au facut program, asa ca scriu acu, scurt si rapid, asa ca de o pauza.
Pt inceput tb sa recunosc ca am sarbatorit ziua mai devreme, cadourile la fel. Deci posibil sa nu fiu atat de obiectiva pe cat as vrea.
So....e despre Valentines, intrun birou majoritar masculin.
M-am trezit zicand cam des "ce rai pot fi baietii"!
De ce? Pai pt ce ganduri au ei cand femeile ii asteapta cu flori si ciocolatele!
Se adunasera inca de dimineata, aruncand tunete neprietenoase catre orice urma de Valentines.
Primul care le-a iesit in cale a fost google, cu doodle-ul de iubareala.
Apoi invitatia unor fete de a onora un bake-sale pe fundal de inimioare si mult roz.
Suficient material pt o pauza de cafea cu asorteuri frustrate "da de ce sa imi zica cineva cand sa sarbatoresc iubirea?" Sau "o zi pe an, daca nu ii aduc buchetul de trandafiri, ea se gandeste la divort ca nu o apreciez"
Well..am zis si eu candva vorbele astea, pe vremea cand duceam o revolutie contra consumismului, apoi am invatat sa pretuiesc bunul din toate, asa..cu masura si echilibru. Mi-am instruit Ubiul ca daca ii trec flori prin cap, atunci sa cumpere buchetul a 2a zi, cand pretul nu mai e umflat de 4 ori. Si nu din zgarcenie, ci din bun-simt. Iesitul la restaurant l-am preferat mai repede, tocmai pt imi plac lucrurile ne-grabite si ne-aglomerate.
Undeva la mijloc, asa vad lucrurile. Nici ei cu spume la gura cand e de sarbatorit ceva, nici ele cu rimelul scurs printre lacrimi pt ca nu s-a intamplat totul dupa un scenariu impus.
Pana la urma dragostea nu sta intro cutie de bomboane supraestimate.
O poti vedea si intro farfurie cu pancakes, frisca si fructe, ce te-asteapta pe masa dimineata devreme, intro zi ca oricare alta.  

sâmbătă, 11 februarie 2017

Rebel mood





Laaazy

Ma trezesc devreme, din obisnuinta..
Bajbai pana in living, cu patura pufoasa facuta mantie, si deschid laptopul. Ieri am plecat mai repede asa ca azi recuperez. Fac turul casei, pasind alene, cascand ca o matza puturoasa. Curtea poarta semnele unei vijelii, a plouat, niscaiva frunze zac imprastiate, jucariile mogaldelului par a fi avut o noapte de pomina. Din nou weekend geros, cica vina primavara saptama viitoare. (Povesti zic! Nu-i primavara daca avem cizme in picioare)
Deci mi-e lene si fac orice numai sa nu dau click pe Inbox.

joi, 9 februarie 2017

Very much alike

Trebuia sa ne intalnim la 2:30. Dar a avut si ea o sedinta de "20de minute"...Ne-am intalnit la 3:10. Alergam amandoua catre cealalta parte de cladire, ca sa imi aleg mobilierul in noul birou. Sporovaim nimicuri in primele sute de pasi, apoi discutam serios:
-Nu fii timida. Alege bine, gandeste-te bine si alege ce vrei.
Ma surprinde putin, si o intreb direct:
-Dar stii..ce o sa zica managerul daca aleg ceva scump....?
In timp ce cuvintele imi ies pe gura, eu am revelatia: prima reactie a fost sa imi depind decizia mea de ceea ce o sa zica managerul.
Ea continua, foarte simplu si precis:
-Love, oricum iti comand mobilier nou, macar sa fie unul care sa iti ofere totul!
Ii multumesc..si ma pun pe ales.

Ma intorc la biroul meu singura. Nu mai alerg desi sunt in intarziere. Ma gandesc doar la acel "daca".
Ma uimeste tare, nu imi vine sa cred ca eu am zis asa!
Nu erau cuvintele mele, parca eram....mama!
Daca e un om pe lumea asta caruia sa ii pese ce zice lumea, e mama!
Si asta m-a frustrat teribil in toata adolescenta mea! Motiv pt care EU AM FACUT TOTUL EXACT PE DOS! Parerea altora nu a contat pt mine deloc.

Ma trezesc azi intrebandu-ma daca chiar e asa!
Sa incep cu inceputul: mama nu e vreun om slab, care sa traiasca cu teama de ceilalti. Dimpotriva, de la ea am invatat sa ma catzelesc pt dreptate. Nu e nici omul care sa pretinda a fii altcineva, doar pt a fi placuta/ iubita/ acceptata de altii. Dimpotriva, s-a sacrificat pana la umilinta pt altii. Si i-am urmat exemplul chiar daca m-a durut. Mama nu e omul care sa se lase calcat in picioare, insa mai degraba fereca toate usile decat sa jigneasca pe cineva intentionat. Mai degraba renunta decat sa ii fie cuiva povara.

Daca acum 6 ani mi-ar fi zis cineva ca o sa scriu cele de mai sus, l-as fi trimis sa sara calul. A trebuit sa treaca timpul..nu, nu e asta. A trebuit sa imi fac o familie (...mmmda, poate, intro oarecare masura...) A trebuit sa trec prin anumite lectii, da, asta e! A trebuit sa traiesc anumite momente, ca sa ajung sa o inteleg. Da, asta e! Asa am ajuns sa o vad cu alti ochi!

 Daca te plictisesc, ignora-ma. Tocmai imi fac ordine in ganduri...in amintiri..

Relatia intre noi s-a schimbat de cand am plecat din tara. Departe una de cealalta am inceput sa fim mai aproape ca oricand. I s-a transformat teama fatza de orice nou, in "fara frica, cu Domnul inainte!". Nu mi-a mai zis ca sunt nebuna cand plec la un drum necunoscut, ci "aveti grija mama de voi, si nu ne uitati!". "Vai mama, dar cat v-a costat asta?" s-a transformat in "imi place mama ce faceti acolo!" sau "bravo Mona, nu te gandi la bani, ca meriti!"

Spaland cu mana rufele..ca distractie de weekend, pe vremea cand fiecare cent era calculat pe saptamani inainte, am inteles de ce mama era mereu obosita cand eram copile. Mintind ca "nu mi-e foame" ca sa aiba altii ce manca, mi-am dat seama de ce mama refuza sa se desfete cu "ceva bun". Inventa scuze cum ca nu-i place, sau nu e bun, doar ca sa ne lase noua mai mult.

Am inteles-o pe mama in cea mai mare parte. Inca sunt lucruri in care ne contrazicem, inca ma burzulesc la ea cand o tine pe a ei intro fixatie eterna. Dar imi trece repede, pt ca stiu ca nu are cum sa fie altfel..nu la viata pe care a avut-o.

Suntem atat de diferite, si semanam atat de mult! Da Sis, da Vlad, aveti dreptate! Semanam mult, dar slava Lui, nu suntem la fel intrutotul! :)sunt mandra de tot ce am luat bun de la ea,dar ma si dor chestiile ei nerezolvate care sunt si ale mele nerezolvate.

Imi zicea Ubi ca in tineretea lui zburdalnica, cand inca nu ne gasisem, se uita la mama fetelor cu care se vedea. Cineva intelept il invatase ca privind-o pe mama, in trasatura cea mai puternica de caracter a acesteia, sau in fizionomua fetzei, o sa o vada pe ea, fata din acel prezent. Era ca un salt rapid, in viitor.
L-am intrebat curioasa ce a vazut cand s-a uitat la mama, si mi-a zis ca pt prima data in viata, a rasuflat usurat. Daca ar fi fost sa reduca totul la un sambure de esenta, ar fi zis: un copil care se teme sa fie rasfatat pe deplin. Si ca a vrut sa schimbe asta, rasfatandu-ne pe amandoua. Pe mine mai mult ca naaa, ii sunt sotie :) insa niciodata nu a spus stop cand era vorba sa ii daruim ceva mamei.

Au trecut atatia ani..ca sa spun lucrurile astea, sa le simt palpabile, clare.

Cate ar mai fi de adaugat...insa am ingaduinta cu mine, ca sa nu repet greselile mamei :)



miercuri, 8 februarie 2017

Light of the moment

"When the path reveals itself, follow it." (Cheryl Strayed)

My Valentine's


Feels good

-Sa nu-mi spui ca te-ai lenevit!
-De ce pui?
-Intru in fiecare dimineata sa vad ce-ai mai scris si....niica!
-N-am lenevit pui, da e asa bine cu gandurile mele incat mi-e ca daca le scriu isi vor lua zborul!

duminică, 5 februarie 2017

Un soi de restante

Dimineata de weekend. Ma trezesc inaintea baietilor, si cobor la parter stiind ca lasasem cam dezastru in casa cu o seara inainte. In mare parte jucarii. Le strang repede in cutii, adun sticlele de apa, revistele..deschid geamul pt briza diminetii si deodata...aerul ala de vacanta! Alunec rapid in timp, prima noastra vacanta la mare..... prin geamul deschis aud pescarusii si simt marea! Vladul era pe balcon, il vedeam prin perdelele lungi fluturate in juru-i. Cuibarita in asternut il priveam in cea mai plina stare de fericire, calmitate, siguranta. Nu eram casatoriti, insa ne apartineam fara nici o indoiala. Au trecut 11 ani de atunci, si mi-e amintirea vie. Nu tin minte cum mi-a fost viata inainte de el. Imi spune ca noi doi am fost mereu impreuna, chiar daca ne-am gasit tarziu. Traiam amandoi cu inima ciuntita, tristi in iubiri amagitoare, pana ne-am gasit. Iar dupa ce ne-am gasit, toate au capatat un sens.

Am ramas fara paine in casa, din aceeasi amanare-leneveala de sambata. Si oricat am fi de deschisi la minte, oul fiert cu briosa...nu merge deloc bine. Ies repede la magazinul de peste drum (cat de mult conteaza locatia...tb sa scriu despre asta candva!) si asteptand la semafor imi cad ochii pe geamul deschis..si cafeaua ce sta aburinda pe pervaz. (Am o regula-nu ma uit in casele oamenilor, chiar daca-i noapte afara, luminile aprinse si perdelele pe nicaieri). E ceva magic cred, in imaginea unei cani de cafea lasata pe pervaz. Intotdeauna e o poveste. O melancolie a unei inimi tanjind dupa dorul perechii. E o retraire din trecut care iti aseaza piesele de puzzle "cum trebuie" in prezentul asta. E o planificare, e o uitare, e un rasfat in timp ce ei-iubitii se pierd in sarutari. E o bunica, pierduta in amintirile tineretii, nestiind cand a iesit din copilarie. E femeia tanara ce simte starea aia de fericire-liniste-implinire. E ceva magic intro cana de cafea.