Oferta

 - Dar e la oferta!

- Dar nu ne TREBUIE! 

Ii aud cum discuta, suntem cu ochii la acelasi produs. Care e la oferta. Oferta e serioasa, insa vorba ei: nu ne TREBUIE. Ii zambesc si trec mai departe. Am prins iar un trolley a carui roata - dreapta sus, se roteste alandala. Celelate roti merg frumos, insa zuza de se roteste nu le ajuta. Isi vede de treaba ei, rotindu-se fara rost, in acel ritm sacadat de ta-dam-ta-dam. 

Ma uit pe lista: am trecut ce vrem, dar…. chiar toate ne trebuie? Incep sa filtrez, ce e nevoie, ce e rasfat. Si lista scade vizibil. Le cumpar doar pe acelea, la casa - bucurie mare, suma de plata nu mai e cu 3 cifre mari si late. 

Ajung acasa si le povestesc revelatia mea: mai e oferta oferta daca nu ne trebuie? Incepem sa gatim, si ce sa vezi? Iese mancarea la fel de buna ca atunci cand bonul la casa avea 3 cifre. Movie night: gasim filmul, ne gasim locurile….. Dar ghici ce lipseste: lucrul care scapase din lista pt ca “nu ne trebuie”.. so… alta revelatie: uneori e bun si ce nu ne trebuie. 

Alta tactica: de acum luam doar ce ne trebuie, si o data la cateva saptamani mergem la cumparaturi doar pt ce vrem. Si facem asta. Iese bine, per ansamblu, la sfarsit de luna se vad rezultate. Bucataria cu spatiile de depozitare respira, nu mai avem acelasi waste food ca inainte. Lunile trec si capatam experienta. Waste bin-ul nu mai da pe afara. Succes clar. 

Ma gandesc cu cate alte lucruri procedam la fel. Haine luate la oferta, dar care nu se potrivesc cu nimic din ce ai in garderoba. Papuci pe care ii iei pt tinuta aia, pe care o imbraci de cateva ori pe an. Haine luate in cateva exemplare, sa fie, pt ca ti-au placut odata. Altele pt ca erau in trend. Multiplicat pt toti ai casei. Lucrurile ce nu-ti folosesc, organizate frumos, sunt tot lucruri care nu-ti folosesc. Arunca, doneaza, da-le cunoscutilor, orice simplificare e o eliberare. Am extins revolutia in toata casa, la produsele de curatenie, cosmetice, de toaleta. Innoindu-le cand ne trebuie, cu ce ne trebuie. 

Frumusetea in simplitate. Minimalism. Dar TREBUIE sa te cunosti bine, sa stii clar ce vrei, sa nu intri in competitia cu cine ce are. Sa nu te definesti in lucruri. 

La pastrare

A pornit ca un jurnal. Eu cu mine, zi de zi. Si o mana de prieteni. A mers asa bine incat mi-au zis “scrie si pt altii, incercarile tale le vor fi de ajutor, poate sprijin…”. L-am facut public. La intamplare am lasat strainii sa se uite in sufletul si inima mea. Am vazut doar partea buna, o comunitate mica, la inceput straini apoi virtuali ce isi cunosteau vietile fara sa isi vada ochii. Tot jurnal. De data asta cu impliniri, cu promisiuni tinute, cu incercari rasplatite in daruri. Le-am dat recunostinta la fel cum am facut inainte cu incercarile trecute. Sa dau mica speranta celor care treceau ei insisi prin incercari, speranta ca merita, ca vor fi intregi si impliniti. 

Am stiut ca nu toti or sa inteleaga, cei noi nu or sa stie totul precum cei de cursa lunga. Nu m-am asteptat la judecati - retrospectiv vorbind, ar fi trebuit sa. Insa am sperat ca si daca vor judeca, or sa se tina deoparte, daca nu ii bag in seama. A fost mai greu decat credeam. Pt ca de fiecare data ziceam “cum pot ei?!”. Vezi tu…. Ne-am crescut diferit. 

Mi-a pasat pana cand nu mi-a mai pasat. Social media si poza care vorbeste cat pt 1000 de cuvinte. A fost mai simplu, cred, si mai complet. Am mutat cartierul acolo, scriind aici doar cand. Tot mai rar acel cand. Am dat mai multa importanta bilelor negre, in defavoarea celor albe. M-am prea preocupat sa le scriu ca le vad, ca le aud judecata, ca prea sar in sus la absolut tot ce scriu. Atat de preocupata incat am uitat de bilele albe. 

Scrie pt ele, despre ce iti place. 

Imi fac curaj, ii spun, si o sa scriu. Inca il adun 😝

 

Note

 

Can you handle?

E gratis

 O sa pun o intrebare de blonda acum. 

Si incepe sa intrebe o bazaconie. 

Nu ii raspund, nici colegii mei nu o fac. Se asterne tacerea. Din partea mea, pt ca eram uimita ca cineva cu o asa bazaconie rostita are un rol asa mare in companie. Ma gandesc ca si colegii mei cred la fel. Intrun final cineva spune: Poate ar tb sa reformulezi intrebarea intrun mod in care nu e jignitor, pt blonde sau alti colegi. 

Ma astept sa zica ceva, un sorry, chiar si unul de suprafata, sau sa o dea pe gluma. Dar nu scoate un sorry pe gura, spune doar ca problema ce tb sa o rezolvam e mai mare de atat. 

Strecor printre dinti un “am putea sa o rezolvam mai repede daca nu ar tb sa pierdem vremea explicand bazaconii “. Curajul care vine la pachet cu mute button..

Primesc un chat, de la colegul cu apostrofatul. Spune el sorry pt ea. “Nah don’t worry! Vorba e o vorba doar, si ce crede ea nu are valoare pt mine.” Ii trimit propunerea mea la problema, omul e fericit, terminam sedinta mai repede. 

Ma ridic de la birou, las castile jos. Imi sorb cafeaua incet, privindu-mi reflexia in geamul biroului. Sunkissed.