sâmbătă, 30 aprilie 2016

His Light

-Tu Ubita, e weekend acus, hai mai rezista un pic!
-Daaaaa, e bank holiday! Pfoaai daca nu o sa ne distram!
-E Pastele, ubita!
........tacere...
-Stii Ubi, nu ma simt ca inainte de Paste, nu am emotia aia...aici toti au sarbatorit deja, stii ca Ion fara de tara...
Trecem pe langa biserica Metodista. Sunt curioasa ce mesaj au afisat azi.
E un panou portocaliu, si scrie: "Lumina lui Dumnezeu e peste tot, trebuie sa ridici capul sa o vezi!"
Ma dojenesc ca nu sunt mai recunoscatoare...am pt ce!

Trece ziua, munca, lista de cumparaturi, joaca de vineri seara, cand toata casa e un haos pt ca oricum facem curat sambata.
Sambata dimineata incepe devreme, cumparaturi, noi si jumatate de oras.
Incepem sa despachetam sa incepem repede bucataritul meniului de Paste.
Ubi cauta un post de radio, mogaldel jumuleste pungile de cumparaturi in cautarea jucariilor, bunica-sa incearca sa mai salveze ceva in urma lui.
In timp ce imi aranjez florile, aud voci..in romana. Nu asta ma asteptam sa aud, asa ca ciulesc urechile:
-Spuneti-ne parinte, cum s-a aprins Lumina!
-Lumina s-a pogorat pe mormant, patriarhul a iesit purtand-o si daruind-o tuturor!

Nu mai aud nimic altceva, imi amintesc primul filmulet pe care profa de fizica ni l-a aratat in liceu, Lumina sfanta pogorandu-se. Mi-am amintit starea aia de siguranta, de certitudine ca El e cu noi,ca nu s-a intamplat doar acum 2000 de ani, ci an de an, zi de zi, e cu noi.
Si starea asta am trait-o la fiecare Paste petrecut in manastirea din Sighisoara. Parca Cerul era deschis si cea mai frumoasa lumina stralucea in biserica la slujba din Noaptea Invierii.
Deschid ochii si nu ma opresc din plans.
-Ubi, s-a pogorat din nou Lumina!

Imi tremura vocea de bucurie! Vezi, ii spun? Cum are grija si de noi? Cum ne mangaie ca sa nu uitam? Ne poarta El fiecare grija, in cel mai mic detaliu!
Nu am postit culinar(si nu ma mandresc cu asta), nu am mers duminica de duminica la biserica, si nici nu ne-am dat peste cap cu pregatitul "celor specifice". Si cu toata nimicnicia noastra, El ne-a luminat inimile, din nou!
Mai avem un pic pana la vacanta! Si astept cu nerabdare sa intram in bisericuta mica, sa ne inchinam si sa Ii multumim, din toate inimile, pt dragostea ce ne-o poarta!

Pt dar





Ca iarna





 Saptamana noastra: supa shiitake, supa de kale si pancakes! Astea ne-au fost preferintele, de la mic la mare.

Cate un colt





Stripey








Sursa Pinterest

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Snack


My best Friday


E clar, a fost cea mai frumoasa zi de vineri.
A fost prima zi cand am lucrat de acasa (incredibil de mult spor la munca, netulburat fiindu-mi programul de interminabile sedinte), fara bibileala de office, fara zabovitul in trafic, fara gandul "oare ce face puiul?".
Am stat in pijama si uggshi pufosi pana la pranz, mi-am baut cafeaua cu frisca in pragul usii de la bucatarie (necutezand sa ies in curte intro tinuta asa comfy), ascultand pescarusii, respirand aer curat si cautand soarele printre nori.
Singura grija imi era sa nu-mi vars cafeaua la busiturile motzatului mic, care a descoperit trotineta. Nu avem noi casa sa se dea Ubi cu bicicleta, dar stiu ca cel mic face ture cu troti, sau masina cu trei roti :)
Chiuiala a fost si cu mai mult spor pt ca bunica-sa s-a razgandit in a mai pleca acasa, prelungindu-si vacanta cu inca doua saptamani. Nu am sarbatorit inca cu "pampanie" dar poate o facem weekendul asta. Deocamdata ne ciocnim sticlele de apa sau sucuri, strigand LMA sau Hepi Baldey dupa caz, la initiativa piticului, of course.
Si iaca de ce scriu: ma uimeste copilul meu. Toti, toti parintii traim cu sentimentul ca "ai nostri" sunt cei mai tari. Si e normal, ii iubim pana la cer, e un infinit sentimental, simti cu fiecare celula dragostea care te inalta de fericire. Avem bucurii de necuprins in cuvinte si ne prabusim in abisuri adanci la orice julitura, raceala sau orice altceva ce i-ar putea cauza cea mai mica durere.
De cand suntem parinti traim cu inimile inafara trupului, avnd griji ce nu stiam ca exista, dar traind bucurii de Rai coborat pe pamant.
Si atunci e normal sa simtim ca "ai nostri" sunt cei mai tari. Personal cred ca lucrurile sunt anormale atunci cand sentimentul asta e continuat cu o comparatie cu alti copii...
A fost cea mai frumoasa zi de munca, cand singurul om ce trebuia impresionat sau convins era pustiulica al meu, care cuibarit in brate( Doamne, ca nu sunt bijuterii mai frumoase purtate la gat decat manutele astea dolofanute) ma intreba What's this de cinci ori la rand. Si ii raspundeam cu gadilici de fiecare data, cu stampila de pup la final :)
Si ma gandeam cum imi palpaie ochiul daca intro sedinta aud aceeasi intrebare de trei ori....:)
Binenteles ca voia sa "cucheze" si el, i-am explicat ca doar mami lucreaza cu mouse-ul de oameni mari, motiv pt care a aparut cu laptopul lui de pustiulica :) A continuat apoi sa deseneze in caietul meu de notite ( sunt sigura ca sefii mei vor fi impresionati de solutiile mazgalite in roz si verde si albastru :))
Si am continuat sa lucrez cu el in brate.
Dupa-masa a fost plina, cu turele cu trotineta, povestile cu tati care a fost pus la curent cu jumatatea noastra de zi, baia mea calda si spumoasa, manichiura de weekend, lista de cumparaturi pt azi, povestile cu cei de acasa si privitul ploii de pe geam, desenele animate si gag-urile de seara.
Probabil program plictisitor pt unii.....poate, dar atata fericire pt mine! :)


vineri, 22 aprilie 2016

Vruum vruum

Pajamas, messy hair, no makeup, but I don't care :)
I am working from home ;)
Wait for the sun to pop up, and I am taking my beast to the backyard!
Let the magic begin! :)