luni, 5 aprilie 2021

Self-reminder

Primesc lecții, atunci când mă aștept mai putin. Și lecțiile astea primite, spre deosebire de cele căutate..trăite, au o alta rezonanta. Vibrează altfel.

De ceva vreme sunt avocatul ne-compararii. Susțin ca nu e folositoare (comparația), ca aduce tristețe, frustrare, mândrie, vanitate, îngâmfare, avarism, pe scurt Ptiu-ptiu.

Și apoi dau și citesc ceva, și-mi dau seama ca unde credeam eu ca nu sunt destul, ca nu fac destul, ca nu știu destul, ca nu sunt buna destul.. de fapt nu e chiar așa. E chiar nu-asa. 

Inca mai cred toate alea despre comparație...insa de data asta o sa mai adaug ceva: uneori comparația poate sa iti aducă aminte ca ești destul. Ca ''cel mai bine'' al tău, este suficient.

MOOD




 

By the river








 

joi, 1 aprilie 2021

Licar magic


 Urmează Paștele catolic.O întreaga reverberație în toată zona, lumea se pregătește cu mic cu mare de Sărbătoare, vitrinele magazinelor (deschise) sunt decorate frumos, celelalte magazine...au de acum eternul placaj de lemn pe post de fațada. În doua săptămâni de furtuni a fost vara 3 zile, le-am stat în grădina. Nu doar restricțiile, dar programul de lucru al amândurora a fost hectic săptămână asta. Am băut câteva cafele pe zi, nu neaparat pt ca aveam nevoie, ci mai ales pt ca uitam de ele pana sa raceau complet și frișca se transforma în ceva necomestibil. Curățenia aia zdravănă a rămas amânată. Delivery guy a făcut iar naveta la usa pt ca timpul cumpărăturilor se întâmplă noaptea, online. Se spune ca au văzut destule în timpul pandemiei și ca nimic nu ii mai șochează când li se deschide usa și dau de înfățișarea teoretic umană ce viețuiește în casa. Cred ca al nostru o sa rămână cu sechele :))))

E ciudat ca anul asta Paștele nostru e așa târziu, suntem defazați cu tot furnicarul asta colorat, dar cred ca, la fel ca în fiecare an, o sa ii simțim minunăția, simplu și frumos. Promisiunea Lui, cea puternica, peste toate.

Ne-am ținut portia de citit, de plimbări și ascultat muzica, am lucrat în echipa și ne-am bucurat de rezultat. Am bifat filmele de familie și am adormit printre jucăriile de plus. Am mâncat totul pregătit în casa, nici o bucata takeaway. Ba chiar am reușit și doua salate cu toate gradinariile de sezon. 

Super super grea săptămână. Am spus de câteva ori ca mi s-a luat, ca nu mai vreau, pana când cineva mi-a adus aminte ca mai pot. Și a fost mult mai ușor, mult mai frumos. 

Cred ca tb un bumb de bun, ca ii zici bucurie, fericire, împlinire, magic, răsfăț, ce vrei. Dar un bumb venit atunci când trebuie, e de ajuns. Trebuie însă sa îl vezi și sa îl recunoști.