Sweet! :)

 

 

 

 

 

Acum un an pe vremea asta eram o crizata in cel mai cuprinzator sens al cuvantului! orice legat de organizarea nuntii mie imi provoca electrosocuri! :) tortul devenise o adevarata tortura, vinurile...ecuatii matematice de gradul n cu n necunoscute, meniurile erau sufocante....Toate complicate pt ca intruna ziceam ca noi vrem o nunta altfel! (ceea ce ne-a si reusit pana la urma!;p)
Eram doi cataratori nepregatiti in fatza muntelui! si catinel-catinel am inceput ascensiunea si la un moment dat pe drum ne-am dat seama ca toate vin oarecum de la sine, odata ce am pornit la drum! si toata tavaleala in chinuri ce fusese la inceput, pana sa incepem ascensiunea, devenise o gluma! acum, privind in urma, imi dau seama ca nici nu a fost atat de greu, ne-am descurcat si chiar ne-am distrat pe parcurs! si nu pot sa nu ma gandesc ca de multe ori am trecut exact prin aceleasi etape: intotdeauna inaintea unui nou inceput vedeam doar imensitatea muntelui si-mi puneam la indoiala capacitatea de a-l escalada..Si asta pana cand ajungeam in varf, si totul devenea usor, o gluma!
cred ca daca am pastra in suflet senzatia oricarei victorii, oricat de mici, am trai mult mai usor, fara temeri neintemeiate!