Haha, nu ma refer la croissantul in sine desi nu e deloc de lepadat :), ci la amintirile ce ma insotesc de fiecare data in preajma croissantului! :)
L-am savurat cu adevarat, pe cel proaspat, facut in brutarie cu miros de ceva bun si cald, in timpul sederii in Budapesta. Primisem o bursa in perioada doctoratului astfel ca am trait o perioada deosebita, fiind inconjurata de alti doctoranzi, din toate domeniile. din toate tarile. Si era minunat sa povestesti cu un doctorand in restaurarea cladirilor istorice, cu unul in matematica, cu unul in relatii economice. Am cunoscut si invatat atatea atunci!
Dar despre altceva vroiam sa scriu! despre croissant! hahaha :) de fapt despre diminetile cu croissant. Eu si Poloneza doctoranta in matematica (nu ne spuneam pe nume, ci pe numele tarilor din care proveneam si asta era foarte haios) aveam obiceiul sa ne trezim mai de dimineata de cat era cazul si sa luam cafenele la rand, in fiecare zi in alta, pe cat posibil, cu croissantul cald in punguta de hartie. Si colindam apoi pe Vaci Utca si evident se intampla sa nu mai ajungem la timp la facultatile noastre! :)
Dar am ramas cu amintiri minunate! primavara in Budapesta e superb! si la tot decorul acesta, sa mai adaugi o cafea buna si calda, un croissant proaspat si discutii cu o poloneza, blonda, copilaroasa, fragila si......drama-queen! stia asta si-si traia povestea foartea intens! :) era casatorita cu un om de afaceri ce nu-i prea lua in serios pasiunea pt matematica ceea ce a indemnat-o sa traiasca pasiunea primaverii cu un profesor renumit :) Nu-si ascundea trairea defel, ii placea sa fie asemeni unui personaj romantic! :)
Apoi croissantul ne-a insotit diminetile din timpul lunii de miere! sa bei un cappuccino si un croissant proaspat in Venetia e.....deosebit! :)
Apoi croissantul ne-a insotit.........in plimbarile cu bebe mic! :)) vara calda, toamna aurie, bebelu dormicios in carucior si noi cu croissantele noastre cu ciocolata si nuci ne plimbam, bucurandu-ne de noi, de implinirile noastre, povestind despre visurile ce or sa urmeze! :)
Parca si simt aroma unui croissant cald! :)
DE cand cu diabetul asta a trebuit sa o raresc tare de tot cu croissantul.....
RăspundețiȘtergereCred ca nu exista o "inventie" mai faina..... :))
pai fa si tu ca mine:la ocazii speciale! :)
ȘtergereSunt foarte bune dar n-am o pasiune pentru nimic de mancare. Poate doar putin pentru ciocolata si dulceata.
RăspundețiȘtergerepai eu ma refeream la pasiunea ce mi-o dau amintirile! croissantul e...de decor! :)
Ștergere