Nu pasi cu teama

Citisem zilele trecute cate ceva despre Mileniali, sau Generation Y.
Ce pot sa zic... ne incadram in trasaturile grupei. Am luat deciziile in viata cu un optimism nebun, dupa o perioada in care am suferit pana la os.
Ne pretuim libertatea de a trai, de a alege cum consideram mai bine.
Si nu ne ghidam dupa valorile materiale, spune-mi cati bani ai pus deoparte si ce poti sa faci cu toti banii tai, si ti-am intors spatele fluturand un deget.
Respectam libertatea altora si nu vedem granite, nu vedem diferente in culoarea pielii.
Citisem ca suntem generatia pt care cuvantul "terorism" e ceva ...cotidian. Si pare ceva crud, o statistica rece, insa...chiar e asa. Ai mei parinti nu au crescut cu teama bombelor, insa acum se tem cand ne aud pronuntand "metrou", "aeroport"...
Increderea in aproape mi-a fost zdruncinata dupa atacurile din Paris. Ma uitam cu groaza la avioanele ce brazdau cerul si mi-era groaza ca trebuie sa zburam si noi in vacanta. Un coleg imi spunea ca nu poti sa traiesti cu frica, pt ca faci exact ce vor, renunti la dreptul tau si la libertatea ta. Si e exact asa!
Ieri a fost Belgia. Ne-au socat din nou. Cu cata lejeritate umblau idiotii prin aeroport, stiind ca vor arunca totul in aer. Ne-a socat tocmai usurinta cu care erau dispusi sa distruga.
Au fost unii care sa le gaseasca scuze, cum ca islamistii sunt tratati urat in Belgia si Franta, si cumva ar fi normal sa fie frustrati. Mie asta mi se pare un soi de "oul sau gaina"...oricum ar fi, e inacceptabil sa ingadui o purtare atat de inumana. Nu cred ca lumea ar trebui divizata intre crestini si islamisti, nu cred ca are legatura cu credinta. Pana la urma sunt niste suflete goale care prin metode meschine aleg sa se razbune si sa faca rau. Si asta nu tb tolerat.
Am avut ceva emotii azi. Eram in drum spre o sala de sedinte si in fata noastra doi colegi (barbosi si inchisi la culoare) lasa deodata balta un carucior cu care transportau niste cutii si dispar undeva in lateral. Am inghetat pe loc si mi s-au blocat picioarele. Colegul meu a inghetat si el. Apar cei doi colegi, inapoi la carutul lor si timpul incepe sa curga din nou. Erau din echipa IT si circulau in cladire transportand calculatoare noi, disparusera brusc intro sala de sedinte de unde revenisera rapid.
Ideea e ca nu suntem naivi, crezand intro armonie si pace de nezdruncinat, dar nici nu putem trai cu teama. Pt ca intodeauna avem un cuvant de spus.