miercuri, 23 martie 2016

Nu pasi cu teama

Citisem zilele trecute cate ceva despre Mileniali, sau Generation Y.
Ce pot sa zic... ne incadram in trasaturile grupei. Am luat deciziile in viata cu un optimism nebun, dupa o perioada in care am suferit pana la os.
Ne pretuim libertatea de a trai, de a alege cum consideram mai bine.
Si nu ne ghidam dupa valorile materiale, spune-mi cati bani ai pus deoparte si ce poti sa faci cu toti banii tai, si ti-am intors spatele fluturand un deget.
Respectam libertatea altora si nu vedem granite, nu vedem diferente in culoarea pielii.
Citisem ca suntem generatia pt care cuvantul "terorism" e ceva ...cotidian. Si pare ceva crud, o statistica rece, insa...chiar e asa. Ai mei parinti nu au crescut cu teama bombelor, insa acum se tem cand ne aud pronuntand "metrou", "aeroport"...
Increderea in aproape mi-a fost zdruncinata dupa atacurile din Paris. Ma uitam cu groaza la avioanele ce brazdau cerul si mi-era groaza ca trebuie sa zburam si noi in vacanta. Un coleg imi spunea ca nu poti sa traiesti cu frica, pt ca faci exact ce vor, renunti la dreptul tau si la libertatea ta. Si e exact asa!
Ieri a fost Belgia. Ne-au socat din nou. Cu cata lejeritate umblau idiotii prin aeroport, stiind ca vor arunca totul in aer. Ne-a socat tocmai usurinta cu care erau dispusi sa distruga.
Au fost unii care sa le gaseasca scuze, cum ca islamistii sunt tratati urat in Belgia si Franta, si cumva ar fi normal sa fie frustrati. Mie asta mi se pare un soi de "oul sau gaina"...oricum ar fi, e inacceptabil sa ingadui o purtare atat de inumana. Nu cred ca lumea ar trebui divizata intre crestini si islamisti, nu cred ca are legatura cu credinta. Pana la urma sunt niste suflete goale care prin metode meschine aleg sa se razbune si sa faca rau. Si asta nu tb tolerat.
Am avut ceva emotii azi. Eram in drum spre o sala de sedinte si in fata noastra doi colegi (barbosi si inchisi la culoare) lasa deodata balta un carucior cu care transportau niste cutii si dispar undeva in lateral. Am inghetat pe loc si mi s-au blocat picioarele. Colegul meu a inghetat si el. Apar cei doi colegi, inapoi la carutul lor si timpul incepe sa curga din nou. Erau din echipa IT si circulau in cladire transportand calculatoare noi, disparusera brusc intro sala de sedinte de unde revenisera rapid.
Ideea e ca nu suntem naivi, crezand intro armonie si pace de nezdruncinat, dar nici nu putem trai cu teama. Pt ca intodeauna avem un cuvant de spus.

8 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Azi am fost mai ok...ieri eram jumpy rau,așa rapid dupa atacuri..

      Ștergere
  2. Eu vreau sa se sfareseasca razboiul asta cat mai repede!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mona, cred ca teama te salveaza uneori, te determina sa fii precaut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar mi-ar fi bucuriile ciuntite daca mi-ar fi intruna teama! Vreau sa am un grad de atentie si de grija ceva mai mare, dar nu frica!
      Ieri erau patrule cu caini in tot orasul, parcuri, arterele cu magazine..M-au facut sa ma simt mai in siguranta!

      Ștergere
  4. Ahhh scumpa de tine!!! De ar gandi teroristii ca tine ar fi o generatie superba. E foarte trist ce se intampla. Si stii, am mai vazut zilele trecute o poza pe facebook cum papa de la Roma ii saruta pocioarele musulmanilor refugiati si scria ca unfel we are brothers... om fi noi brothers, dar nici chiar asa. Am impresia ca doar ei si conduc lumea asta si la toti le este frica de ei. Aici, in UK sunt orase pline cu musulmani si in acele orase iti e si frica sa mergi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Teroristii nu gandesc, si asta ne tine in criza....:((
      Stiu draguta...stiu cum e cu frica de ei.....
      Ma uit de doua ori si tresar la fiecare purtator de troler...evitam multimile...nu e funny deloc!..

      Ștergere