Doubt your doubts

In atare imprejurari Iisus, desi vine pe mare ca pe uscat, e luat drept o naluca, – poate tocmai de aceea ca e mai presus de marea infuriata.
Petru se face delegatul acestei societati omenesti, zbuciumate de valuri si acoperite de intunerec, cere o proba despre existenta reala a lui Dumnezeu, ca sa scape de indoiala nalucii.
I se implineste dorinta, dar, „vazand urgia valurilor, se temu si incepu a se scufunda“.
Cufundarea lui Petru in indoiala, din cauza evidentei potrivnice, ne invata sa luam aminte la virtutea credintei: sa crezi in chemarea lui Iisus impotriva marii. Sa tii sufletul tau linistit in Dumnezeu, impotriva talazurilor evidente.
A pune evidenta valurilor in primul plan al sufletului, aceasta e indoiala declarata, din punctul de vedere al lui Dumnezeu.
Pe aceasta a mustrat-o Iisus, zicandu-i lui Petru: „De ce te-ai indoit, putin credinciosule?!“.
Recunoastem: a fi in indoiala, din cauza evidentei, din cauza intunerecului noptii, din cauza sufletului ingrozit, a banuielii: „nu cumva Dumnezeu e o naluca“, – recunoastem: e dupa fire.
Dar, a fi in chemarea lui Iisus, in credinta in El, impotriva evidentei contrare, aceasta e mai presus de fire, e firea dupa Har.
Aceasta credinta, mai presus de fire, e clar ca nu se scufunda in mare.
Dupa ce Iisus a tamaduit indoiala din sufletul ucenicului, a tamaduit si marea de vifor, incat s-a facut liniste mare, cat s-au temut ucenicii.                                                 (Parintele Arsenie Boca, Prislop, 1949)

 

Ii spuneam duhovnicului meu despre....valurile de pe marea mea. Atunci cand ma simt o frunza purtata pe marea zbuciumata, el imi arata ca frunza aia plapanda poate fi o corabie trainica. Si ca resimt totul dupa cum mi-e taria credintei. Si imi spune despre cei care cer totul de la Domnul, stiind ca El le ofera, neindoindu-se ca El le ofera. Dar nu se gandesc aceia ca in ziua judecatii or sa fie intrebati de ce au cerut acel lucru, cum l-au folosit? Pt bunul lor, pt folosul lor? O sa le arate atunci marimea egoismului, de a cere ceva doar pt sine, pt un orgoliu personal, pt o mandrie personala, pt o placere personala.

Si mi-a zis de aceia care se tem a cere Domnului, pt ca se gandesc ca e prea ocupat El pt un suflet asa mic..Si e si asta o forma de greseala, pt ca omul pune la indoiala marea iubire a Lui pt fiii Lui. Si-a dat Fiul pt fiecare din noi, atat de mult ne-a iubit! Sa spui ca nu esti important pt Dumnezeu e ca si cand te-ai indoi de dragostea si importanta pe care ti-o acorda El.

Mi-a mai zis ca in fiecare veac omul are marturisirea lui de facut. La inceputul crestinismului, marturisirea era mucenicie, minunile erau petrecute in fata omului pt ca acesta sa vada, sa cunoasca. Totul crestea atunci, credinta odata cu omul Apoi veacurile ce-au venit au adunat veacuri de minuni, omul trebuia deja sa creada, fara sa mai vada minunea cu ochii lui. Si marturisirea omului s-a schimbat, nu a mai fost mucenicia mortii, ci cea a vietii. Pt ca au fost timpurile in care nu-ti puteai declara credinta, mai presus de credinta stapanirii. Apoi lumea s-a modernizat, libertatea a fost mai presus de toate, si fiecare a inteles asta dupa croiala sufleutlui. Unii isi iau libertatea de a alunga tot ce e uman, tot ce e sfant, pt conturi umflate de bani, pt proprietati inutile, pt mandrii si orgolii nemarginite. Sau doar pt placerea de a se simti deasupra tuturor. Altii scot doar animalicul din ei, pt ca nu au parinti care sa ii educe, pt ca nu au indrumarea care sa le arate calea. Si gresesc deopotriva barbarii cu cei care trebuiau sa fie calauzitori.

Imi zicea cat de greu ii e omului in aceasta mare a vietii, cand cele ce ii pot provoca suferinte sunt la tot pasul. Si omul vrea sa inteleaga, sa vada, sa aleaga. Suntem Petru, in fiecare zi. Fiecare pe partea lui de viata. Eu ma recunosc! Pt ca stiu unde e corabia salvatoare, stiu ca trebuie sa trec marea, cu valuri ce par nemarginite, ce par de neoprit. Stiu ca ma vegheaza sa ajung pe corabie.stiu ca nu ma lasa singura, pt ca niciodata nu m-a lasat! Dar recunosc, marturisesc ca uneori ma blocheaza violenta valului si mugetul furtunii, si norii ce-mi acopera lumina. Si stiu ca e greu si ca nu mi se pare mie, stiu ca rationalul imi scoate in evidenta toate problemele si necunoscutele ce pot sa apara. Si stiu acum ca facand calcule, incercand sa anticipez, il scot pe El din ecuatie, tinand controlul doar eu. Fara sa imi dau seama uit sa intind mana catre Salvatorul din Corabie! Asa ca o sa merg cu mana spre El, pana cand simt ca am ajuns acolo. Insa pana atunci nu o sa ma mai uit la valuri, nici la nori, si nici nu o sa mai ascult furtuna. O sa trec marea si o sa ajung cu El la tarm! J

Parerea mea

De curand am auzit o poveste draguta despre un guru si discipolul lui, pe care, desi era zen, il deranjau opiniile altora si atunci guru i-a zis urmatoare poveste.

Daca un prieten iti trimite prin posta un cadou si pachetul e pe drum, al cui este pachetul? Pai al prietenului , a zis discipolul. Si daca ajunge la tine pachetul si vezi ca nu ti se potriveste cadoul si nu iti place, ce poti face? Pai sa il trimit inapoi! Si atunci al cui e cadoul? Pai al celui care mi l-a trimis, din moment ce il restitui!

Daca te gandesti ca acel cadoul este de fapt mesajul/barfa "trimisa" de cineva spre tine…..poti sa il impachetezi la loc si sa arunci cu el dupa expeditor!

(-sursa: din intelepciunea si atentia Divei)

 

 

Nu sunt eu mai cu trei moatze, nici nu cred ca le stiu pe toate. Incerc tot ce e la un pas departare de zona mea de comfort. Uneori e doar un pas de furnica, alteori e la un pas urias. Dar sunt mereu in cunostinta de cauza atunci cand decid ceva. Ma consult DOAR cu cei importanti pt mine, pt ca DOAR parerea lor conteaza. DOAR lor le dau toate detaliile, toate explicatiile si toate argumentele. Sunt DOAR o mana de oameni, buni si iubitori, alaturi de care m-am desavarsit de-a lungul multor experiente de viata. E posibil sa fie mai mult de o mana, da J

Am spus ca DOAR parerea lor conteaza, asta nu inseamna ca inca parerea altora nu doare. Sper sa ajung candva incat sa fiu rece la barfele si telenovelele pe care altii le creeaza in jurul nostru. Stiu ca e doar o chestiune de timp, si ca ‘’durerea parerii altora’’ o sa  dispara instantaneu. Deocamdata ma lupt cu cateva ore de suparare doar pt ca A a mancat ceva despre noi, sau ca B-C-D-E-F sunt atat de plictisiti sau plictisitori incat e mai fascinanta viata din curtea noastra.

Si dupa cum ziceam la inceput, nu cred ca le stiu pe toate, nu simt nevoia sa transmit din intelepciunea mea de viata, nu imi dau cu parerea despre lucruri ce nu ma fascineaza. Nu simt nevoia sa corectez, sa dirijez, sa emit pareri, fie ca sunt sub forma complimentelor, fie ca sunt sub forma corectiilor. Nu spun ceva in ce nu cred.

Ce am invatat de cand sunt aici, e sa nu ofer sfaturi sau pareri daca cineva nu-mi cere asta. Am invatat ca bun-simtul asta e o forma de civilizatie, pt ca ii tine in loc pe cei care diseaca destine la micul dejun, intr-o pauza de cafea sau la o conserva de peshte la pranz. Nu se nasc drame si conflicte din nimic, nu se dezvolta barfa, fiecare isi vede doar de treaba si viata lui. Probabil ca ALTII au nevoie de mult mai mult timp ca sa invete astfel de lucruri. Poate nu or sa inteleaga niciodata. Asta nu-mi pasa…Ce vreau eu de la mine e ca ‘’durerea parerii altora’’ sa dispara instantaneu cat mai curand.

I am getting there!

Day dreamin'

Ploua. Si miroase a urs! Biroul e undeva intro fosta padure, adica inca e padure in jur, si stii..ma uit pe geam, vad ceata cum se ridica din padure, patura de nori gri, stropii de pe geam, toate ma fac sa vreau sa fiu undeva pe o veranda de lemn, cu o cana de cafea in mana si cu padurea alaturi.

Si in casa sa fie luminos, cu geamuri mari, interior simplu, cu cele necesare la indemana dar nimic in plus…

Sa fie atmosfera de weekend in mijlocul saptamanii, sa nu fie alarma de trezire dimineata devreme. Sa nu fie zgomotul orasului, sa nu aud metroul si nici avioanele trecand deasupra.

 

E ciudat cum in aceste ore de visare, nu-mi vin in minte vacantele deosebite, ci cele simple, intamplate pe nepregatite. Ca atunci cand ne-am suit in masina si am plecat de la munca direct la munte. Sau atunci cand in plina iarna cu fulgi mari si grei, ne-am suit in tren si am plecat in Sinaia. Fara planuri multe, fara rezervari dinainte, ci acolo..la simtirea momentului.

Si a fost exact asa, un balcon deasupra vaii, munti si padure in jur, ploaie, un interior simplu cu de toate, nimic in plus, sampanie in pahare de plastic, haina lui groasa de iarna si noi pe balcon, fara nici un gand, doar sorbire de sampanie si padure ninsa.

Si apoi joaca prin nameti, coboratul pe scarile inabusite de zapada, pana la Irish Pub, ceaiul cald, pastele buuune, conversatiile noastre fara inceput si fara sfarsit. Plimbarea prin ninsoare, cu caciula mea de iepuras pleostit, grija lui ca fularul sa-mi acopera pletele, drumul inapoi spre camera acea alba si luminoasa, cu balconul mare, padurea si paharele cu sampanie.

 

E vara, si mi-e visarea intr-o iarna de demult..

Ray of light

Când e cald.....

Pink weekend

Can't decide

Lunch time

Yellow

Just be good..and happy

Una si una

BeeZee week

Ploua!!!!!! :)

Muahahaha

cica ma regasesc :))) ce oameni rai domle! :)

-sursa Pinterest

Atat de actual...partea a2a

Sun by our side

Nimic mai actual....:))

Canicula in weekend

dar acum miroase a ploaie :)

Like...now!

De unde ziceai ca esti?......sunt din Romania

Fac parte din acei tradatori de tara, care si-au vandut radacinile pt a pleca in lume. Fac parte din lasii care muncesc afara si trimit bani in tara, din prostie, din mandrie, spre batjocura celor care sunt atat de destepti incat stiu totul despre toti.

Fac parte din acei limitati,care nu stiu sa isi faca un rost in tara, alegand o cale mai usoara, a pribegiei.

Fac parte din cei care sunt atat de egoisti incat si-au lasat neamurile si prietenii in tara, la greu, ca sa le fie doar lor bine!

Sunt sigura ca sunt multi, multi cei care gandesc asa!

 

Dar sa va mai zic ceva: fac parte dinc ei care au fost invatati de mici ca tb sa aiba multa carte, pt ca ‘’mama, noi nu avem pile sa va impingem in fata, tb sa va descurcati singure!’’.

Fac parte din aceia care au invatat mult, pt care nu au existat weekenduri sau vacante, pt ca dupa ce terminam temele incepeam studiul individual. Joaca a fost putina, pt ca mereu era scoala pe primul plan. Sunt dintre aceia care au avut atata incredere in ei incat au dat examen la cel mai bun liceu din oras, nemeditati. Am terminat acel liceu la fel, fara meditatii, in primii 10! Am intrat a doua la facultate si am terminat-o in primii 5! Am fost cel mai tanar doctorand, cel mai tanar asistent universitar. Am facut toate astea pe munca mea. Am crescut stiind de CAR-uri, rate la banci, timpul se masura intre avans si lichidare.

Ai mei nu au furat, nu au profitat de nimeni, nu s-au plans altora. Au vrut sa facem in viata mai multe ca ei! S-au temut si le-a lipsit curajul, le-a  fost frica sa ne sustina in visele noastre nebunesti. Dar au invatat in acelasi timp cu noi, ca daca vrei ceva, tb sa incerci sa obtii. Nu cu orice pret, ci cu cinste si demnitate.

Sunt una din cei care au crezut ca munca lor poate schimba ceva, poate indrepta suflete, poate repara nedreptati. Am rabdat mai mult decat era necesar, vrand sa fiu corecta, sa muncesc de nota 10, pt ca nu am stiut vreodata sa invat de 6! Am ajuns sa traiesc in labirintul dureros construit de cei cu putere si bani, care aveau nevoie de sclavi pt a prospera. Am incercat sa vad mereu partea buna, sa ma gandesc ca muncesc pt ei, dar cunostintele le detin eu, ca in toata durerea aia fac ceva bun pt mine. Am muncit pana am ajuns la urgente, in perfuzii, a doua zi sefa m-a chemat la munca.

In luna urmatoare mi-am dat demisia si am plecat catre alte zari.

Pt ca atat am putut acolo, pt ca nu mai puteam respira fara CAR-uri si rate la banci.

Nu am vrut sa imi mai fie teama, pe strazi, in magazine, in spitale.

Am vrut sa traiesc in siguranta, fara sa imi fie teama sa traversez strada, sa ma plimb prin parcuri. Am vrut sa fiu respectata pt ceea ce stiu. Am vrut sa traiesc decent, fara sa chelesc din cauza grijilor. 

Vreau ca juniorul meu sa stie ca poate, ca trebuie sa incerce, ca valorile umane sunt mai valoroase decat ce ii e prezentat la tv-uri, ziare, curtea scolii. Educatia se face acasa dar se completeaza cu cea primita in scoala. Eu nu mai cred in sistemul de acasa, nu cred ca se mai schimba ceva, curand.

Noi am plecat, sa cladim ceva, fara sa traim cu teama ca vin altii si darama!

 

Nu am dat de o lume perfecta, meschinariile, invidiile, trufiile si arogantele sunt peste tot. Nu tin de civilizatie, pozitie geografica, tin doar de oameni si de sufletele lor.

Am intalnit insa si oameni uimitori, buni, sufletisti. Oameni cu speranta, cu incredere in bine. Oameni care nu impart lumea dupa granite.

Am renascut aici, greutatile ne-au desavarsit, avem un drum clar si multa incredere in noi.

Am devenit mai aproape de El. Eei uite, suntem din prostii care in lumea asta se declara ai lui Dumnezeu!

Am redescoperit mandria de a fi roman, dupa ce am plecat de acasa. Am ajuns sa pretuiesc mai mult cele bune ale tarii mele. Le declar in gura mare, si incerc sa le arat si celorlalti.

Cunosc insa si putreziciunile care nu ne lasa sa respiram, care nu ne lasam se crestem. Putreziciunile care ne urmaresc de acasa. Pt ca pt unii ‘’aa, aia sunt romani’’, e similar cu ‘’sunt hoti’’.

Si te trezesti ca toata munca, daruirea, corectitudinea ta nu mai conteaza atunci cand cineva vine si zice’’am auzit ca presedintele vostru a furat!...presedintele!’’. Un deget ridicat in sus, ranjetele celor care alcatuiau suita acelei personae, sunt ca o eticheta pe care unii ar vrea sa o porti. Pt ca le e mai simplu sa aiba un motiv concret atunci cand de fapt te dusmanesc si le e teama de tine.

Ce mai conteaza ca e primul-ministru si nu presedintele, ce mai conteaza daca e nevinovat sau nu, e deja o imagine pe care unii ne-o pun in fata. Nu mai conteaza cine esti, cum esti, cati mai sunt ca tine, atata vreme cat ‘’ai nostri’’ le dau motive sa isi manifeste ura si frustrarea?!

 

Evident nu tac, bineteles ca spun ce gandesc, binenteles ca apar ce mi-e drag. Insa….cu ce inima mai poti face asta cand stii ca acasa esti injurat de altii…la fel de meschini, trufasi si tematori pe cat sunt cei care te injura aici? Cu ce putere mai poti sa aperi pe cineva care se debaraseaza de tine?

 

Anyway (da, aleg sa folosesc un cuvant ce nu tine de limba mea, pt ca traiesc in alta lume), o sa privesc totul ca pe o pata, pe care o sa incerc mai departe sa o curat, pt ca nu stiu altfel..E doar o pata, pt ca restul e, in sfarsit, bine!

 -sursa foto: Pinterest

 

Regina verii

well yes, I like this!

E și un caine pe acolo

Love it

Doua hiene si o matza

Pe principiul ‘‘ daca iti cade telefonul pe jos te sperii, dar daca un prieten se impiedica te umfla rasul‘‘, ne-am simtit amandoi ca doua hiene ranjoase.

Ne povestea sis cum admirand privelistea de pe balcon, s-a impiedicat de pisica in timp ce cobora treapta dintre balcon si sufragerie, prilej cu care si-a captusit matza cu un sut, din zburatura-lovitura pisica a ajuns sub pat, de unde nu a vrut sa mai iasa, ferindu-se de picioarele human-ului. Mno apuca-te si consoleaza sisterul, ca ‘’naa, nu e vina ta, nu ai lovit-o intentionat, daca e la o adica ea e de vina ca s-a impleticit la picioarele tale’’, etc. Nu functiona treaba, chiar daca genunchiul ei era umflat si posibil vanat (nu de la sut, ci de la cazatura pe treapta), sisterului ii era mai mila de pisica.

Si acu intra hienele in scena! Dupa o relatare scurta a mea, recunosc, printre busituri de ras (chiar m-am abtinut dar vizual era mult prea funny, mai ales ca am o imaginatie bogata si mi se strecurasera prin gand si cateva miorlaituri de pisica in timp ce patrupeda zbura prin casa) incepe si Ubi sa imi tina isonul. Fuuunny!  Ne imaginam ce si cum, se mai strecura cate un saraca matza, saraca sis, meooow, vaaai. Usor s-a ajuns la o concluzie posibila cum ca de fapt pisica isi pusese in gand sa ii puna piedica sisterului, in timp ce aceasta cobora treapta, si asta ca sa fie o singura stapana mosiei! Altfel ce avea sa caute pisica la treapta, fix atunci?!?!

Eeei, acu nu suntem noi genul Acela de oameni care scot telefonul la pozat mai repede decat sa dea o mana de ajutor, dar de la atatia mii de km departare a fost funny.

Update: pisica a iesit doar seara de sub pat, dupa ce humanul s-a dus la culcare. In semn de protest matza s-a refugiat in bucatarie.