marți, 11 septembrie 2018

Aea_e

Azi am busit un proiect. L-am busit pana maine, cand il rezolvam. Stiu asta.
Ce a fost aiurea nu a fost buseala in sine, ci reactia mea la asta.

L-am resimtit de parca am pierdut bani din buzunar si epoletii de pe umar. Proasto a fost un cuvant lipit de varful limbii. Mele.
Pt ca toti ceilalti, pornind de la colegi, manageri pana la seniori se luptau cu mine sa ma convinga ca nu e mare lucru, ca se rezolva, ca am pierdut doar timp si asta se recupereaza. Atitudinea lor e ceva normal la noi.

Atitudinea mea nu e una normala. Pt ca e normal sa gresesti cateodata. Si evident sa recunosti, si evident sa repari. Nu e normal sa faci din asta o drama, si nu e normal sa crezi ca ai dat shut down lumii. La fel cum nu e normal sa treci nepasator peste. Extreme stupide.

Mi-am dat seama, nu, am simtit asta cand am dat cu ochii de mogaldeata. Ma taram catre ei, cu toata greutatea stupizeniei mele pe umeri. M-a intrebat: mami, ce masina ai desenat azi? Prima reactie a fost sa ii zic ca am busit una, nu am facut nimic de lauda! Dar m-am oprit, pt ca nu asta vreau sa il invat! Vreau sa stie ca greseala e atunci pe moment, si ca ramane in trecut daca mintea ta cauta deja solutii pt a o repara. Vreau sa stie ca o greseala nu defineste pe nimeni, si ca nu sterge din valoarea izbanzilor de pana atunci. Si ca oricat de competitiva ar fi activitatea facuta, nu trebuie sa defineasca pe nimeni.

La fel cum nici victoriile nu te definesc drep zeu. Sau semi-zeu. Nici macar ca fiind (doar) deasupra unui grup de oameni.

2 comentarii:

  1. Azi e maine! :) S-a rezolvat!
    Oh! Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg ca nu e "capat de lume" o greseala, si ca nimeni nu-i perfect! :) Mamaaaa, ce tragedie mai faceam! :)
    Zile senine iti doresc!

    RăspundețiȘtergere