duminică, 31 mai 2020
vineri, 29 mai 2020
joi, 28 mai 2020
miercuri, 27 mai 2020
marți, 26 mai 2020
luni, 25 mai 2020
vineri, 22 mai 2020
miercuri, 20 mai 2020
marți, 19 mai 2020
luni, 18 mai 2020
Ursu trece.....
Era o vreme cand ma consumam, plangeam, ma explicam, voiam sa dovedesc ca nu e asa. Irosinta.
Cu timpul am inteles ca oamenii vad diferit, prin ochii lor, prin filtrul constiintei lor, ambitia mea suna mai bine pt ei daca ii spuneau vanitate. Eu nu m-am mai consumat apoi, pt ca stiam ca aceia nu ma cunosc.
Lucrez ca o apucata, ma trezesc devreme, de la 6, ca sa apuc cateva ore de lucru pana incep sedintele la 10, vreau sa ma pregatesc bine, sa anticipez intrebarile, ca sa am deja raspunsurile. Nu vreau sa gresesc, nu pt ca vreau vreo recunostinta, ci pt ca nu vreau sa fiu prinsa pe picior gresit.
Cand a fost sa dau examen la liceu, m-am dus la cel mai tare liceu din oras. Unde mergeau doar copiii de bani gata. Societatea era cruda inca, câțiva ani dupa revolutie, se amestecau bine cei proaspat imbogatiti cu cei care veneau cu pilele arborelul genealogic.
Nu stiam de meditatii sau ore pregătitoare...cred ca am date cateva teste cu un profesor inainte de examen si aia a fost. Am picat prima sub linie. Cu note atat de mari incat la alte licee eram printre primii. Ai mei s-au consumat atat de rau incat tatei i s-a albit parul in cap, peste noapte s-a trezit alb. L-am rugat sa aibă incredere in mine, sa vina cu mine la contestatii. Nu stiam daca e suparat sau dezamagit, eu simteam ca am pierdut, nu din prostia mea, ci din nedreptate..si voiam sa demonstrez asta. Tata a intrat cu mine in sala de contestatii, in fata comisiei, si a cerut sa vada lucrarea, sa vedem punctajul. "uitasera ''.....sa adune 1,25 puncte la romana. Uitasera. La fel la matematica, acolo se incurcasera in 1.5 puncte. Cu notele mărite ajunsesem in primii 10, însă cu ce preț..Am învățat de atunci ca oamenii se bucura de răul altuia, ca putini iti sunt alături cu adevărat. Ca oricând cei cu putere materială or sa forțeze lucrurile încât sa le fie bine.
Nu ii înțelegeam atunci pe copiii celor cu bani, cum de acceptasera ca cineva sa se folosească de bani si bunuri forțând o nedreptate. Eram la vârsta idealurilor si era ceva ce eu nu as fi acceptat: sa plătească altul pt ca eu sunt prost si leneș...
Cu timpul am văzut ca in mare parte nu aveau nici o problema sa accepte asta, dimpotriva li se parea dreptul celui care se descurca...celui care e cunoscut de lumea buna.
Niciodată nu am privit cu ochi buni o situație in care pilele erau folosite, pt cele mai mărunte lucruri. Si de fiecare data m-a uimit ușurinta cu care aceia profitau de pile. Cu conștiința imaculata, spălată proaspăt cu Ariel.
Mi-a prins bine ca m-au înfrânt atunci. Tata a prins atâta încredere in ce stiu si ce pot încât nu s-a mai îndoit vreodată de mine. Si încrederea asta mi-a făcut adolescenta mai ușoară. Mi-a zis doua vorbe care ma urmăresc si acum: sa nu te prinda nimeni cu “lecțiile nefăcute” si celor are iti spun ca nu poti sau nu meriți, arată-le ce poti.
Atat, nu mândrie, nu fii cel mai bun, nu “sa te știe lumea”, nu “ sa ajungi cineva”.
Ci doar “arată ce poti atunci cand te vor la colț”.
Ambiția aia mi-a dat vise mari. Care s-au luptat iar cu pile, cu viata ușoară pe care alții voiau sa si-o clădească, pe spatele altuia. Si mi-a prins bine, pt ca mi-am săpat alt drum. Si unde am ajuns pilele nu au valoare, si asta....cei obișnuiți cu pilele nu or sa înțeleagă vreodată.
Am învățat tot atunci ce înseamnă sa ai pe cine te baza. Cu sufletul.
Nu nume pe care sa le arunci cand vb la telefon, ci suflet care sa te țină cand cazi.
Si asta mi-a prins bine pt ca nu m-am irosit in relații de suprafața, in care sa vb cu cineva doar pt ca poate, cândva persoana aia te poate ajuta. Mi se pare un folos, la fel de mare ca cel al pilelor.
Ceva ce ai mei părinți m-au învățat de mică..
Si eu învăț mai departe.
Cred ca sunt doua lumi paralele, cei care biruiesc cu ei înșiși, si cei care din generație in generație se târăsc pe alții, dupa alții..
Ghici pe vorbele cui nu dau doi bani?
sâmbătă, 16 mai 2020
Natural
Nu te mai justifici, nu te mai consumi in durere, nu-ti mai pasa.
Le lasi inchise dupa o usa pe care nu o vei mai deschide.
Oamenii se schimba, uneori. Uneori raman la fel, insa drumurile voastre nu se mai intalnesc.
Si e bine.
joi, 14 mai 2020
Simplu
Ne nastem in familii cu mentalitati diferite, ne modelam in valori morale diferite.
Ne modelam diferit punand accent pe ce am reusit sa invatam, crescuti in matrite sociale diferite.
Unii au invatat ca tb sa iti constrangi copilul in diferite activitati, ''pregatindu-l'' pt o viata care cere sa fii priceput la tot felul de treburi. Ore ordonate in zile in care copilul face ce i se spune, departe de familie, departe de a fi ascultat. Dar e ok, are sertarasele bifate cu tot felul de activitati care o sa il faca un om de succes.
Altii au invatat ca tb sa le ofere copiilor totul, cele mai in trend haine, jucarii, tehnologii, experiente. Ca sa fie mereu in fruntea turmei, sa nu ajunga vreodata sa fie condusi de altii, ci sa fie invatati de mici sa fie capitani.
Altii au invatat ca tb sa proiectezi in copil tot ce nu au reusit ei, sa ajunga cineva, ori la un nivel financiar care sa le asigure viata simpla si usoara. Unii au fost invatati sa isi gratuleze infatisarea fizica si sa o cultive intratat incat sa le fie unealta.
Altii au fost invatati sa pretuiasca invatatura, cartea si orice legat de cultura. Sa pretuiasca asta mai mult decat munca. Au ajuns sa nu accepte orice loc de munca, pt ca sunt prea buni sau destepti pt asta. Au ajuns sa nu lucreze nicaieri, traind pe pensia parintilor, pana cand...
Altii au invatat sa se descurce de mici, sa résolve problemele, sa incerce chiar daca nu or sa reuseasca primele dati. Au invatat ca orice se intampla se rezolva, cu efort. Au fost invatati sa se bucure de lucruri asa cum sunt, fara sa le mai puna filtre estetice.
Altii au invatat ca tot ce conteaza e ceea ce simti, ca tot ce inveti e prin experientele traite. Viata senzoriala in care tot ce conteaza e calatoria, descoperirea de taramuri, oameni, senzatii noi.
Altii sunt invatati sa faca singuri totul, sa nu depinda de altii, sa nu se increada in altii. Sa construiasca singuri, striviti de greutatea castelului ce il cara in spate.
Suntem diferiti, traim in medii diferite, privind viata cu ochi diferiti.
Nu inseamna ca unul are creierul spalat, manipulat sau gol, daca vede ceva diferit decat ceea ce vezi tu.
Acceptarea diferentelor vine la pachet cu inteligenta emotionala, care nu se mosteneste, ci se dobandeste.
Imbratisarea diferentelor face parte din evolutie, fiecare invata de la altul ceva nou, daca are ceva de invatat.
Comparatia e un instrument de invatare, compari raul de bine si stii ce sa nu faci, cum sa nu fii. Compari greul de usor si stii ce sa alegi. Compari omul bun cu cel superficial si gol si stii langa cine nu stai.
Asta nu e judecata, etichetare..E un pur rationament de viata.
Daca o compari pe x-uleasca ca are haine noi si parfumuri noi si masina noua, si merge toata ziua la cumparaturi si nu gateste bine si nu stie sa faca curatenie, si nu stie sa vb corect gramatical, inseamna ca ai judecat si ai folosit comparatia intrun mod nedemn si gol. Nu ai invatat nimic si nici nu ai evoluat.
Diferentele fac partea din viata noastra, fizica, materiala, spirituala. Si e normal sa fim diferiti. Si e normal sa ne acceptam. Cine pune ura si indiferenta in locul intelegerii...........
miercuri, 13 mai 2020
Mici diferente
Iti spun, partea asta cu apreciatul nu e usoara, nu o poate face oricine.
70% din colegii mei sunt in somaj, si pt o firma cu peste 40.000 de angajati, asta e enorm. Sunt oameni care din toata activitatea si dinamismul lor, stau acasa. Cativa se bucura de pauza, insa cei mai multi se bucura cand aud ca intru in sedinte ''woow, ce as face si eu din-astea''. Ii cred, nici in weekend nu pot sa stau fara sa nu imi arunc un ochi pe net, sa vad ce mai face competitia..
Alimentele la noi au fost si inca sunt o problema. Lipsesc. Si cand nu lipsesc le cumparam cu ratia.
Am mancat prima salata dupa 5 saptamani de lockdown. Ouale le tine pt junior, pt ca puteam cumpara doar 12 oua pe saptamana. Faina nici acum nu e la raft. A aparut insa hartia igienica. Apa e inca pe ratie, la fel si biscuit pt ceai :)
Si acum ultima piesa de puzzle: e cumva obicei ca pe timpul weekendului familiile sa mearga la fermele din tinut. Copiii alearga pe dealuri, stam in aer curat, socializam, hranim animale, mancam ca la ferma si plecam cu punga de cumparaturi, provizii pt macar jumate de saptamana. In lockdown, fermele inchise vizitatorilor. Au avut toti de suferit, financiar vorbind, pt ca nu mai aveau clienti. Au aparut in ziare cum fermierii arunca ouale, ca se strica, la fel si laptele. Pt ca fabricutele mici care le prelucrau sunt inchise si ele. Revolta, neputinta. Noi nu avem mancare, si ei nu pot sa o foloseasca.
Si acum minunea: cativa din colegii mei, cei din somaj, s-au mobilizat. Au contactat fermele, le-au spus planul lor, cei cu fermele au contactat macelariile, brutariile si s-a pornit mecanismul.
Practic toate fermele si-au vandut produsele online, insa fara competitie. Toate prezinta aceleasi produse , de fapt sunt pachete in care poti sa cumperi de exemplu paine, oua, lapte unt. Si apoi pachete diverse combinatii, cu carnuri de pui, porc si vita. La acele pachete contribuie toate fermele, macelariile, brutariile, cu tot ce au. Colegii mei, aflati in somaj, livreaza pachetele in tot tinutul folosing masinile frigorifice ale fermelor. Au mediatizat asa cu noi, si noi am zis mai departe. Si lumea cumpara de la ferme, pt ca stim ca ajutam familiile din spatele fermelor. Ii ajutam pe cei care, dupa lockdown, or sa aiba grija de weekendurile noastre.
Mama imi spune, cu ochii in lacrimi, de batranii de la tara care ajung sa-si omoare vitele pt ca nu au cu ce sa le hraneasca si nu cumpara nimeni laptele. Nu stiu daca sunt stiri cu ''senzational'' sau sunt adevarate.
Daca sunt adevarate e nasol, si nu pt ca oamenii renunta la micul castig, ci pt ca din atatea capete luminate cu acces la internet si informatie, nu se gaseste unul sa faca ceva, asa cum au facut cei trei colegi de-ai mei. Pt ca tot erau in somaj. Si pt ca voiau sa contribuie, sa cladeasca.
marți, 12 mai 2020
De asta
Lucram de acasa de atâtea saptamâni. Stresul e mare pt ca 70% sunt in șomaj, ceilalți lucram peste puteri ca sa ținem compania in viata. Minim 10 ore pe zi, care devin o zi întreaga atunci cand școala online se cere in drepturi, gătitul si întreținutul casei sunt pe to do list.
Ne împărțim programul astfel încât nimic sa nu ramana neglijat.
E greu, e stresant, e multă responsabilitate. Însă ni le asumam. Asa cum ne-am asumat joburile astea stresante însă pline de împliniri, asa cum ne-am asumat clădirea unei familii, viata pe alte pamânturi.
Ședințele le ținem online, auzi de toate, vezi de toate. De la cele mai haioase situații pana la cele mai sensibile... Familii care se distrează si fac haz din orice, familii care urla cand dau de greu.
Verși ce cari in cana....
Azi am avut un maraton de ședințe. Cu unii oameni ne-am tot ciocnit de-a lungul zilei. Una dintre prietene a avut aceeasi agenda ca mine asa ca ne-a trecut timpul mai ușor. Ca si mine, făcea teme in paralel. Ca si mine aștepta pauza de prânz ca sa gătească. Ceva ușor si rapid pt ca in 30 de minute ne întorceam in ședinta.
Si începem, discuțiile de încălzire in care toți vbm nimicuri pana intra toată trupa live. Butonez Internetul cat ceilalți vb, ma atrage o voce revoltata. Ciulesc urechile mai bine. S-a saturat! Unii oameni nu-s făcuți pt asta: ea nu a gătit o data in 3 ani de cand si-a luat casa. Ea nu are oale sa gătească, pt ca ieșea seara cu prietenii, si ii aducea mama mâncarea gătită. Ea nu are grădina pt ca nu a vrut stresul unei case, a vrut bloc. Ea e singura pt ca are un plan: cariera pana la 30 de ani. Pandemia asta nu se potrivește cu viata ei, si lumea vb doar de companii mari, nu se gândeste ca viata si ascensiunea oamenilor ca ea poate sa fie stricata.
Ma crucesc, imi mușc buzele si ma abțin. Imi fuge gândul la prietena mea -colega de ședinta si pana sa zic hop, o aud: altruism, egoism, neconsiderare, adaptabilitate, rezistența, dedicare.
Ne știm de 5 ani, m-a învățat sa-i spun omului 3 din companie, pe numele mic, fara sa-mi fie jena. M-a învățat sa spun of course atunci cand cineva ma lauda. M-a învățat cum sa ma recreez pe zalando, da asta-i alta poveste. M-a învățat sa cer mărire de salariu in loc sa ma consum pe lângă..
Ii spune calm, cu tonul coborât, ce înseamnă pt ea, munca de acasa, școala de acasa, familia de acasa. Toate astea in timp ce isi protejează soțul diabetic. Cu câta teama trăiește clipele știind ca virusul ii condamna soțul. Cat de stupide sunt lamentările aluia care plânge dupa mâncarea de restaurant . Si tot restul.
Sunt empatica, mult mai empatica decât alții. Plâng si închid microfonul, sa-mi ascund slăbiciunea si imi îmbrățișez in gând prietena. Domnița ce se vaitase înainte tace... poate nici n-a ascultat.. însă au fost destui care au auzit-o. Pt ca imediat dupa s-au auzit aplauzele, de la toți ce erau, im casele lor, legati prin casti, la mărturia de viata a unui om încercat.
Cred ca viata învață doar omul care vrea sa învețe.
luni, 11 mai 2020
duminică, 10 mai 2020
sâmbătă, 9 mai 2020
I thank me
Am facut prada buna, a venit ca rasplata premiului de inovatie primit de la munca :)
p.s Nu scriu asta ca sa ma dau mare, dar cine imi stie blogul de mai demult stie ce calvar am trait pana acum 6 ani. Curajul si ambitia si daramatul usilor inchise m-au facut sa evadez de acolo, si sa ajung sa fac exact ce-mi place.
vineri, 8 mai 2020
Teach them young
Ii aranjez culorile pe masa din curte, trage liniile cu o ușurintă care ma uimește. A învățat de la grădinița cum se desenează Union Jack, ce culori si ce înseamnă. Ne-a învățat si pe noi. Știe ce înseamnă sărbătoarea pt ca le-au spus copiilor, încă de la grădinița ce au făcut bunicii si chiar străbunicii lor.
Nu parada cu forte armate, nu desfășurare de tancuri si avioane, ci petreceri cu costume retro si muzica retro si snacksuri retro. Si povesti spuse de cei care au trăit eliberarea live. Aici sărbătoarea e personală, celebrata in comunitate, cu recunoștință pt cei care si-au sacrificat libertatea personală pr libertatea altora.
Ceva ce generația noastră nu mai știe.
La tv, un veteran al victoriei, povestește ce a însemnat pt ei victoria. Avea 19 ani! Povestește câți alții de-o vârsta cu el, au dus războiul pt lumea întreaga. Nu câteva saptamâni, ci ani! In santuri, in frig, in ploaie de gloanțe, neștiind ziua de mâine. E întrebat cum se simte acum in lockdown. Surprinzător zice: bine! Separat de prieteni, însă alături de familie - ceea ce acum 75 de ani doar visa!
Stii senzația aia cand vezi lucrurile clare deși le-ai avut in fatza tot timpul?...
Ce le spuneti generațiilor de acum, care trăiesc lockdownul?
- To the ones who stay home, keeping away from social life, thank you! To the ones who don’t... well, this says a great deal about your human belief..
Juniorul a ascultat cuminte totul, si zice: mami, we NEED to properly celebrate the day!
joi, 7 mai 2020
Adaptabilitate
Insa tocmai am deschis doza asta de suc, si sorb din pai cu nesat. Afara e cald si soare si harmalaie, baietii reamenajeaza curtea. Sau poate doar se joaca.
Maine e VE Day, si ne pregatim pt asta.
Cumva, in gura asta de suc prioritatile mi s-au schimbat, asa ca nu o sa mai scriu, nici prezentarea nu o sa o mai termin, si nici nu o sa raspund la telefon. O sa ies in curte la baieti, si o sa beau sucul din fotoliul de pe terasa.
Cine zice ca lockdownul asta nu e bun, e nebun! :)
marți, 5 mai 2020
duminică, 3 mai 2020
sâmbătă, 2 mai 2020
vineri, 1 mai 2020
Abonați-vă la:
Postări (Atom)