luni, 18 mai 2020

Ursu trece.....

Multi care nu ma cunosc imi confunda ambitia cu vanitatea.
Era o vreme cand ma consumam, plangeam, ma explicam, voiam sa dovedesc ca nu e asa. Irosinta.
Cu timpul am inteles ca oamenii vad diferit, prin ochii lor, prin filtrul constiintei lor, ambitia mea suna mai bine pt ei daca ii spuneau vanitate. Eu nu m-am mai consumat apoi, pt ca stiam ca aceia nu ma cunosc.

Lucrez ca o apucata, ma trezesc devreme, de la 6, ca sa apuc cateva ore de lucru pana incep sedintele la 10, vreau sa ma pregatesc bine, sa anticipez intrebarile, ca sa am deja raspunsurile. Nu vreau sa gresesc, nu pt ca vreau vreo recunostinta, ci pt ca nu vreau sa fiu prinsa pe picior gresit.

Cand a fost sa dau examen la liceu, m-am dus la cel mai tare liceu din oras. Unde mergeau doar copiii de bani gata. Societatea era cruda inca, câțiva ani dupa revolutie, se amestecau bine cei proaspat imbogatiti cu cei care veneau cu pilele arborelul genealogic.
Nu stiam de meditatii sau ore pregătitoare...cred ca am date cateva teste cu un profesor inainte de examen si aia a fost. Am picat prima sub linie. Cu note atat de mari incat la alte licee eram printre primii. Ai mei s-au consumat atat de rau incat tatei i s-a albit parul in cap, peste noapte s-a trezit alb. L-am rugat sa aibă incredere in mine, sa vina cu mine la contestatii. Nu stiam daca e suparat sau dezamagit, eu simteam ca am pierdut, nu din prostia mea, ci din nedreptate..si voiam sa demonstrez asta. Tata a intrat cu mine in sala de contestatii, in fata comisiei, si a cerut sa vada lucrarea, sa vedem punctajul. "uitasera ''.....sa adune 1,25 puncte la romana. Uitasera. La fel la matematica, acolo se incurcasera in 1.5 puncte. Cu notele mărite ajunsesem in primii 10, însă cu ce preț..Am învățat de atunci ca oamenii se bucura de răul altuia, ca putini iti sunt alături cu adevărat. Ca oricând cei cu putere materială or sa forțeze lucrurile încât sa le fie bine.
Nu ii înțelegeam atunci pe copiii celor cu bani, cum de acceptasera ca cineva sa se folosească de bani si bunuri forțând o nedreptate. Eram la vârsta idealurilor si era ceva ce eu nu as fi acceptat: sa plătească altul pt ca eu sunt prost si leneș...
Cu timpul am văzut ca in mare parte nu aveau nici o problema sa accepte asta, dimpotriva li se parea dreptul celui care se descurca...celui care e cunoscut de lumea buna.
Niciodată nu am privit cu ochi buni o situație in care pilele erau folosite, pt cele mai mărunte lucruri. Si de fiecare data m-a uimit ușurinta cu care aceia profitau de pile. Cu conștiința imaculata, spălată proaspăt cu Ariel.

Mi-a prins bine ca m-au înfrânt atunci. Tata a prins atâta încredere in ce stiu si ce pot încât nu s-a mai îndoit vreodată de mine. Si încrederea asta mi-a făcut adolescenta mai ușoară. Mi-a zis doua vorbe care ma urmăresc si acum: sa nu te prinda nimeni cu “lecțiile nefăcute” si celor are iti spun ca nu poti sau nu meriți, arată-le ce poti.
Atat, nu mândrie, nu fii cel mai bun, nu “sa te știe lumea”, nu “ sa ajungi cineva”.
Ci doar “arată ce poti atunci cand te vor la colț”.
Ambiția aia mi-a dat vise mari. Care s-au luptat iar cu pile, cu viata ușoară pe care alții voiau sa si-o clădească, pe spatele altuia. Si mi-a prins bine, pt ca mi-am săpat alt drum. Si unde am ajuns pilele nu au valoare, si asta....cei obișnuiți cu pilele nu or sa înțeleagă vreodată.

Am învățat tot atunci ce înseamnă sa ai pe cine te baza. Cu sufletul.
Nu nume pe care sa le arunci cand vb la telefon, ci suflet care sa te țină cand cazi.
Si asta mi-a prins bine pt ca nu m-am irosit in relații de suprafața, in care sa vb cu cineva doar pt ca poate, cândva persoana aia te poate ajuta. Mi se pare un folos, la fel de mare ca cel al pilelor.
Ceva ce ai mei părinți m-au învățat de mică..
Si eu învăț mai departe.

Cred ca sunt doua lumi paralele, cei care biruiesc cu ei înșiși, si cei care din generație in generație se târăsc pe alții, dupa alții..

Ghici pe vorbele cui nu dau doi bani?

2 comentarii: