marți, 26 ianuarie 2021

Secretul

 


"Două familii trăiau în case alăturate, dintr-una toată ziua se aud strigăte şi certuri, în cealată casă – e liniște. Într-una din seri în prima casă din nou izbucneşte o ceartă, iar soția îi spune soțului: - Ai auzit vreodată înjurături și scandaluri din casa vecinilor? Poate mergi la ei și afli cum trăiesc? Soțul s-a ascuns lângă fereastra casei vecine, ascultând ce se petrece. În casa vecinilor fiecare își vede de treaba lui, soția - la bucătărie, soțul – scrie ceva la masă. Sună telefonul, bărbatul se ridică rapid, iar în drum spre hol atinge o vază, aceasta se răstoarnă, cade şi se face ţăndări. Bărbatul îngenunchează și stringe cioburile de pe podea. Se apropie şi soția, îngenunchează lângă el şi-l ajută. Bărbatul i se adresează soției: - Îmi pare rău, dragă, m-am grăbit să răspund la telefon, am atins vaza și am spart-o. - E vina mea, dragul meu, eu nu am pus-o la un loc mai potrivit, astfel nu aveai cum să n-o atingi. Soții s-au îmbrăţişat, au strâns cioburile și fiecare a revenit la treburile sale. Bărbatul care a urmărit această scenă se întoarce la casa sa, iar soţia îl întreabă dacă a aflat secretul vecinilor. - Da, i-a răspuns soțul, în familia lor, ambii sunt vinovați, iar în a noastră - amândoi avem dreptate,"

Choose Green


 

Here’s a tip


 

duminică, 24 ianuarie 2021

Sa cresti mare puiul nostru!



Puiul meu cel mai frumos, ai opt anisori! mami si tati te iubesc nespus si iti multumesc ca i-ai ales ca parinti! iti promitem ca nu o sa te dezamagim, ca o sa te facem fericit, ca o sa-ti fim cei mai buni prieteni, ca o sa te ocrotim, ca o sa-ti indeplinim toate dorintele si ca o sa te ajutam sa-ti implinesti toate visele!Esti minunea noastra, ai aparut in cel mai frumos fel cu putinta, ne-ai dat sens vietii, ne-ai dezvaluit iubirea adevarata, puternica, frumoasa, curata!

Esti cel mai frumos zambet, esti cel mai dulce copil, esti cel mai dulce pupic! :)
Ne-am indragostit de tine la prima vedere, de ochisorii tai curiosi, de gurita ta care stia inca din prima zi sa pupe, de zambetul pe care ni l-ai dat inca din primele zile!
Iti dorim sa cresti mare si frumos, sa te bucuri de viata si de tot ce e mai frumos, sa ti se implineasca toate visele frumoase, sa fii fericit, sa fii iubit si sa stii ca mami si tati te adora pana la infinit si inapoi,  din prima clipa de cand te-am vazut!
La Multi Ani puiul nostru!

marți, 19 ianuarie 2021

Pretty much





 

Cand vrei

 

De la începutul anului facem iar școală acasă, în living room avem 3 birouri, fiecare cu device-ul lui. Ne împleticim unii în alții, alternam ședințele ca sa ne potrivim și cu școala și cu ședințele lui, și cu ale mele. A fost haos în primele zile, dar ne-am adaptat din mers. Cred ca am reușit asta pt ca am vrut, ar fi fost mult mai simplu sa zicem nu merge, nu se poate. Oricine poate renunta, însă ce lecție am mai fi învățat mogaldetul? Am căutat soluții sa meargă totul cu fun, și de unde în primele zile nu știam cum ne cheamă acum avem timp de prânzul împreună și de joaca în curte.

Seara tot device-uri, de data asta cele care ne conecteaza cu lumea, deschidem usa ..ecranul, către prieteni și familie. Alternam asta cu jocurile din cutii, pana când începe filmul de seara și popcornul cu unt. Și mă surprind picata în amintiri..am avut o copilărie fără device-uri, însă tot restul se potrivește pe tipar. E la fel, dar altfel. Construim amintiri pe același tipar, însă cu mijloace diferite. Și când mă gândesc așa, am toate motivele sa fac totul sa meargă. Pt ca vrem sa ii învățăm pe cei mici ca se poate, ca exista soluții. Oricine se poate lamenta și spune nu, însă ce lecție ar mai fi asta?

marți, 12 ianuarie 2021

Self-expression

 

Nu o gasesti in carti. Nu poti sa dai copy-paste. Nu poti sa o inveti pe de rost si sa o repeti mecanic atunci când e momentul.  Nu poți sa o cosmetizezi, nu poți sa epatezi cu ea în vreun fel, căutând gloria.

E ceea ce porți în tine, în gânduri, în acțiuni, în cuvinte. Te definește. Te reprezintă, fie ca te face sa fii autentic și diferit, fie ca te asimilează unui grup. O dobândești in timp ce trăiești, în timp ce crești, în timp ce înveți cine ești și în ce crezi.  E un drept fundamental al societății, și vine la pachet cu libertatea. Vorbesc despre exprimarea sinelui. Așa cum ești tu, cum te-a plămădit Dumnezeu, și cum te-ai construit tu. Ca ai vrut sau nu sa înveți lecțiile vieții, ca ți-ai astupat sau nu urechile, ca ți-ai deschis sau nu mintea, toate acestea se văd prin tine, vorbesc despre tine când deschizi gura, când stai deoparte sau te implici. Când ''citești camera'' sau iti vezi de treaba ta ignorând tot ce e în jur.

Poti sa iti exprimi sinele prin ținutele tale, prin privire, prin tonul vocii, prin acțiunile și vorbele tale. Te aduce aproape de alții care sunt ca tine, și te depărtează de alții ce au crescut altfel. Însă nu poți sa o ignori. Nu poți sa trăiești gol și insipid, neștiind ce ești, ce vrei și ce simți. Știi...așa sunt ignorantii, and nobody wants that.

Zilele trecute a trebuit sa explic mogaldetei ce vedea la tv, niște unii mascați și vopsiti pe fata, atacând oameni, atacând o instituție, distrugând o clădire cu toate avuțiile istorice ce le găzduiește. Omulețul era revoltat ca nu ii oprește nimeni, era revoltat ca oamenii aia au făcut așa ceva. Și nu înțelegea cum oamenii mari nu se gândesc la acțiunile lor. Vezi tu, au învățat la școală despre omul responsabil. Un copil a știut sa vadă binele de rău. I-am spus mai târziu ca omul-portocaliu i-a trimis acolo, și nu s-a mirat. Era revoltat doar ca ceilalți nu-și dau seama cât de rău e portocaliul.
Nefacand politica, nevorbind despre doctrine și partide, mogăldeața și-a folosit compasul moral. Și am fost mândra de el, pt ca fie vorba între noi, sunt adulți care habar n-au ce e sau cum se folosește unul.

Poti sa il inveti pe copil tot ce crezi mai bine, insa gândește ca viitorul se formează acum, acum ii înveți pe cei de azi cât de important e sa te exprimi civilizat, cât de important e sa acționezi civilizat, cât de important e sa te implici civilizat. Pt ca altfel se formează o noua pătură socială de ignoranta, care nu știe sa voteze, nu știe sa construiască, nu știe sa caute un echilibru în unitate.

Restul sunt lamentări goale. 

When things get crazy