Subiecte

 Câteva lucruri mi-au sărit în ochi când ne-am mutat aici: oamenii educați și liniștiti, când se întâlnesc, nu discuta despre: religia cuiva, salariul cuiva și crezurile politice ale cuiva. Discuta evenimente legate de aceste subiecte, dar nu discuta despre oameni vs subiecte. Sunt și zburătăciți care nu tin de regula asta nescrisa, dar după 10 minute de conversație cu vocabular redus, iti dai seama de ce. În țară? astea erau subiectele de baza în conversații, pe langa cele cu cine ce face, cât face, ce mănâncă, cât mănâncă, ce și cât cheltuiește. Pauza de munca la birou, ieșirile, discuțiile la care asistai fără sa vrei. De acolo am început sa îmi restrâng cercul, atât de mult încât număram cunoscuții pe degete. Nu regret.

Aici fiecare isi vede de drumul lui și întâmplările lui, mai aluneca uneori pe panta bârfei și invidiei, dar nu isi clădește fortăreața acolo. Nu se cearta nimeni aiurea când ies undeva sa ia cina. Și prietenii nu ascund între ei reușitele de teama ca or sa fie invidiați. Nu ascund între ei lucrurile cumparate, de teama ca or sa fie judecați. E simplu.

Era o vreme când simteam nevoia sa dau replica, când simteam ca pt dreptate tb sa mă apar, sa îmi spun părerea. După mult consum (cu toți nebunii) mi-am dat seama ca îmi fac rău în timp ce aceia continua sa facă ce știu, pt ca așa sunt ei. Așa ca am schimbat tactica: mai mult ascult, evit situații aiurea, evit oameni aiurea, și investesc acolo unde nu e dezamagire. Doua subiecte însă nu au scăpat de replica mea rapida:

- parintii pt care ''batata e rupta din rai'', și cei pt care ''lasă-i pe copii, ei sunt puternici, rezista și se adaptează rapid''. Pe aceștia nu ii halesc, nu ii tolerez, și le spun ce cred. Bătaia nu e rupta din rai, ci ii invata cum sa isi rezolve conflictele: prin violenta. Ii ''învață'' ca asta merita, sa primească bătaie când partenerul crede de cuviință, ii învață ca nu au valoare încât sa fie respectați de alții. Copiii nu sunt rezistenți, nu uita suferință lor, ci dezvolta traume, ceea ce ii face ca pe viitor, adulți fiind, sa stea la coada la psihologi, încercând prin terapie, sa se repare. 

-copiii al căror singur merit e ca sunt odraslele cuiva. Sunt multi și aceștia: nepotismul la locul de munca e și aici, poate nu chiar atât pe fata, dar e, îl vezi, și oricât ai vrea sa fii de înțelept, tot doare atunci când promovarea se duce la băiatul managerului pt ca ''așa e corect''.  Am învățat de la colegii mei mai vechi cum sa te porți cu ei: ignor maxim. Mai sunt copiii care se fălesc cu ce au făcut părinții: ''ahaaaa, casa ta e cât grădina mea!''. Suuuper, dummy!...dar ia zi, cât ai muncit pt casa aia? sau ai primit-o cumva de la părinți, de-a gata? Dacă asta e cazul, cel mai înțelept ar fi sa sssshhhhh, nimic pe gurița. Nu îl judeca pe un altul pt ce face, ce mănâncă, cât isi permite și cât nu, șanse mari e ca acela judecat astfel sa fie mai bun, mai înțelept, mai muncitor decât tu, odrasla care nu face decât sa întrețină ce au muncit alții pt el. Naaaah, nu mă abțin, dau replica rapid.

De ce scriu asta? poate prinde bine cuiva, sa se mai liniștească în vâltoarea vieții. Însă scriu pt mine, ca reminder, ca nici un minut nu merita sa mă consum pt unii care sunt repetenți la lecția vieții.