"Daruind vei dobandi!"

Nu vad de ce ar fi folositor sa povestesc acum ce a determinat plansul meu de azi! oboseala lucrurilor ce se repeta, atitudinea oamenilor (deloc surprinzatoare), greutatile ce se intrevad, cuvintele ce dor.....Am fost educata ca daca fac ceva, trebuie sa fie tot "bunul"meu! nu am invatat de 5 niciodata, pt ca nu stiu cum! nu stiu cum poti intelege o lectie doar de nota 5! nu stiu sa fac treaba doar pe jumatate, pt ca simt eu ca imi bat joc de tot! si ma doare in acelasi timp cand felul asta de a fi imi provoaca dureri! pt ca niciodata nu mi-am castigat (multi) prieteni in felul asta! dimpotriva!....
Si am ajuns intr-un final acasa si am sarit in bratele puiului meu(si el intr-o stare.....) si...o mana, o mangaiere, toata blandetea lumii in acea mangaiere, m-a facut sa ma simt acasa! a trebuit sa plang, sa scap de lacrimile ce-mi sugrumau gatul, si am umplut mainile Vladutzului cu lacrimi, si apoi..am apelat la fiinta noastra minunata! nu trece saptamana in care sa nu ne gandim la ea! Confesiunea vietii ei ne-a aparut in acel moment, acel moment cand trebuia sa primim asigurarea ca nu suntem nebuni, sunt normali! asa cum ar trebui sa fim mai toti!..Ingeri, suflete luminate, invelite-n..cauciuc!..Am postat doar prima parte din interviul Oanei, mai sunt inca 4! sa-l vad eu pe acela care se poate opri dupa "prima parte"!
Asa ca..."Fruntea sus si genunchii tari!!" O sa trecem si peste asta!