M-am trezit în ultimele zile întrebându-ma dacă a meritat. Dacă efortul, speranța, bunul simt...au meritat. Și nu e vorba de invidie sau frustrare. E cred, o reacție normala la atitudini anormale.
Rade (imi vine sa scriu ''ca o vrăjitoare'', cu he-he-he.........gluma de tik-tok :) când vorbește de colegele și cunoștințele ei. Cum erau machiate, cum erau îmbrăcate, cum li se adunau colăceii când se aplecau după copil. Cum mâncau la restaurant la masa de langa ea. O întreb cum se simte când spune toate astea, încerc sa aflu ce o face sa privească lumea prin astfel de ochi. Mă ia cu ''ce ai draga, ca doar nu zic de tine''..și îmi dau seama ca oricum nu ar înțelege. M-am gândit ca poate o schimb, ca poate are nevoie de o nuanță de empatie. Și am încercat....Dar unora treaba asta nu le iese. Bunătatea fluturata în cuvinte, mai ales când se descriu pe sine...și bunătatea din suflet, nu au nici o legătură. Toxic. M-am dat la o parte. Sigur continua apucătura ei socială mai departe. Mă gândesc însă la ce au simțit oamenii ce i-au trecut prin fata colților....și sper sa fie bine.
Am fost colege de proiect acum 6 ani. Mi s-a spus sa o învăț, cât pot de mult, ca e doar la început, ca dacă nimeni nu o sa o ajute acum, o sa ne încurce tot pe noi, pe viitor, cu tot ce nu știe. Și..am învățat-o. Am acoperit greșeli, am lucrat în plus, am împins-o în sus, pt ca victoria ei era victoria noastră. Am terminat proiectul și nu ne-am mai revăzut, ajunsese sa îmi chinuie alți colegi...care nu aveau aceeași răbdare, care nu lucrau dublu cât sa o acopere și pe ea. A trebuit sa plece din companie.. Ulterior am auzit cum noi am fost cei care i-au blocat succesul în firma, pt ca am ajutat-o, dar nu destul. A ajuns bine, la o companie rivala, pe poziție mai mare. Nu a rămas loc de buna-ziua, ba chiar întoarce capul când e pe strada. Toxic. M-am dat la o parte, și recunosc, mă gândesc de 2-3-4 ori înainte sa mai ajut pe cineva atât de mult.
Motherhood. Cate mame atatea idei, atatea atitudini, atâtea reacții. Și e normal!!!! super normal. Fiecare cu ce vrea, știe sau poate. Numai un nebun ar alerga pe langa toți spunându-le ca ce fac e greșit și ca doar metoda lor e cea mai buna. Doar Un Nebun. Răsfăț copilul mai departe cu ce isi dorește. Pt ca l-am învățat sa facă diferența între a vrea și a avea nevoie. Știe sa aprecieze jucăriile de lunga durata, nu cumpara prostioare mici și multe. Știe ce sa aleagă după pasiunile pe care le are. Îl ajut sa le cultive și nu ii impun nimic. Un copil crescut liber, cu încredere în el. Nu îl vreau timorat și încorsetat în reguli de părinte (care încă învață și el lecții de viață), nu vreau sa facă altora pe plac pt ca ''vai ce zice lumea''. Evident ca primesc critici și ochi dați peste cap. Dar știi ce? îmi văd de treaba :)
Mai cred in sisterhood? Da! Inca cred ca avem nevoie sa ne ajutam una pe alta. Dar la fel de bine știu și ca pana sa guști, sarea seamănă foarte bine cu zaharul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu