Mogaldel sta in capul mesei, ca un printisor ;)
Tb sa scriu despre asta, ca acum am ocazia: inainte sa plecam din tara, fie prin restaurante, fie la mesele intinse intre cunoscuti, mereu era cate un episod din asta: copilul stresat, care nu voia sa manance (singur), parintii cu gura pe el si un eventual "las ca-ti arat eu tie". Evident or sa fie unii care or zice ca asa e de cand lumea, ca si ai nostri....
Aici lucrurile sunt altfel. Sunt restaurante cu locuri amenajate pt familii, sunt insa si restaurante normale fara tot felul de facilitati. Insa..copiii sunt lasati sa invete sa manance, in ritmul lor, in felul lor. Parintii nu scrasnesc din dinti cu o posibila amenintare departe de ochiul public, copilul nu e transfigurat de frica-greata ca tb sa termine tot platoul, si nici vecinii de la masa nu stau cu ochii pe copilul lui X-ulescu care nici sa manance singur nu poate.
Mi-a fost tare usor sa incerc cu mogaldel mancatul la masa, de unul singur, pt ca stiam ca posibilele haine murdare, sau mancarea scapata din furculita nu sunt doar normale, ci etape intrun proces. Si uneori mancatul cu mana e chiar fain ;)
Gata paranteza :))) incepusem sa zic ca stam la masa cand mancam, de cele mai multe ori. Alteori, in weekend, cand soarele e afara, bufetul suedez cu "cine-ce vre-unde vrea" e muuult muuult mai fericit! Mai ales cand capsunile sunt alese de niste degetele nastrusnice, direct din borcanul de dulceata :)
pofta mare, vin si eu, arata excelent! o duminica minunata va doresc!
RăspundețiȘtergereHai hai! :))
ȘtergereCum sa certi copilul ca nu mananca, mai ales în restaurant! Pai te faci tu mai rau de bacanie, decat copilul! Ce oameni ... lasa, nu are importanta! :)) Tu nu mai mananci cate-o data cu mana? Mai ales cartofii prajiti! Ooooo bunatate!!! :))
RăspundețiȘtergereCum sa nu, mancam toti...accidental ;p cu mana. E funny pt pitic, si facem din servitul mesei o bucurie!
ȘtergereAoleu, niste capsuni am luat si eu ca incerc o cura...Cunosc faza cu rugatul de copil. Al meu n-ar fi mancat chiar nimic, nimic daca nu stateam cu gura pe el. Un timp a fost un slabanog, acum a mai pus pe el. Ai dreptate, copilul trebuie lasat sa se descurce singur cu mancarea, chiar daca moscoleste tot. Cat despre mancatul la tv, la noi nu exista, al mic insa mai cere cateodata sa-l lasam la calculator, chestie care nu e buna deloc.
RăspundețiȘtergerePiticul nu e un mâncăcios sau pofticios, însă e curios si asta ne-a salvat de complicatiile cu mâncarea. Însă faze cu "golește farfuria"...never-ever. Atâta vreme cat mâncarea e sănătoasă si copilul știe ce vrea,e ok.
ȘtergereDar asa a fost de la inceput?!
RăspundețiȘtergereAsa a fost mereu. Mereu a ales el ce vrea sa manance, din felurile de mancare pe care i le propunem noi, nu l-am obligat sa manance tot, daca mananca putin intro zi stiu ca mananca mai mult ziua urmatoare, chestia importanta e sa fie relaxant la masa.
ȘtergereMi-a zis o prietena ca baietelul ei manca foarte bine in primii doi ani, apoi masa a devenit un chin.
RăspundețiȘtergereMna..gasesc ei o solutie.
ȘtergereTu si gatesti bine, normal ca ai pretentii mai mari :))
RăspundețiȘtergereDin nou :acolo totul e mai bun, restaurantul mai restaurant, părinții mai părinți, copiii mai copii... etc. Și asta, ca de fiecare dată, în antiteza cu toate cele din România. Asa o fi, că prea o spui cu foc!
RăspundețiȘtergereAsta e parerea mea, bazata pe felul in care viata se desfasoara in jurul nostru.
ȘtergereNu o sa dau nimanui explicatii pt ce cred si ce gandesc.
Judecatile tale, criticile tale, sunt nepoliticoase, asa ca te mai rog inca o data: nu mai citi blogul, nu-ti mai obseda mintea cu viata altuia. Fa ceva de folos cu timpul tau, mai bun decat criticarea unui strain.