It works for me

Jurnalul meu, parerea mea, povestea mea.
Nu spun si nu cred ca solutia mea e cea mai buna, general valabila. Dar e perfecta pt mine.
Recent am facut 5 luni de cand am plecat de acasa, catre o alta acasa. Nu stiu cand a trecut timpul, am fost prea ocupata sa traiesc schimbarea.
De-a lungul timpului am intalnit insa diverse reactii, atat din partea celor ramasi acasa, cat si din partea celor de aici. Si mi se pare firesc ca fiecare sa vada totul diferit, fiecare prin prisma propriilor trairi.
Asadar, nu cred ca mi-am vandut sufletul, lasand in urma totul pt a veni aici, unde viata e mai usoara si banii sunt altfel. Acolo, acasa, au ramas cei buni si dragi care ne asteapta. Port in suflet aerul de acasa, inchid ochii si stiu pe de rost fiecare pas pana la capatul strazii, stiu pe de rost stradutele din Centrul Vechi, nu am nevoie de Navi pt ele. Stiu pe de rost cum miroase padurea in fiecare anotimp. Stiu cat de instelat se vede cerul din patul  mare de acasa. Imi port prietenii langa inima si vorbesc cu ei, in gand in fiecare zi! Sunt mandra de ei, si ma bucur ca sunt ai mei. Pt ca am avut norocul ca greutatile din acea ultima vreme sa ii cearna bine de tot, si sa ramana doar aceia!
Nu a fost un vis al copilariei, pe care sa il urmez fanatic, urmarind orice ocazie, tinandu-ma cu dintii inclestati ca un pitbull in orice pasaport sau viza care sa ma duca departe. Pur si simplu s-a intamplat, atunci cand si noi am simtit ca e de ajuns.
Pt ca nu am lasat in urma tot ce e bun si frumos, am lasat in urma tot ce noua nu ne mai facea bine. Nu inseamna ca cei ramasi acasa se mint frumos, sau nu au curaj! dimpotriva, au curajul de a ramane acolo, unde putine mai sunt lucrurile normale. Asa cum nici noi nu suntem lasi pt ca am plecat. Pt ca nu e deloc usor sa te spargi in mii de bucatele si sa te aduni din nou, intro alta lume, atat de diferita! si e greu si doare sa te transformi, sa te descoperi asa cum nu stiai ca esti! stiai doar ca lipseste ceva si nu stiai ce. Insa odata transformarea intamplata, esti bine, esti intreg! A trebuit sa plec ca sa ma gasesc. Si asta a fost calea pt mine.
Si am ajuns sa merg cu placere la munca, sa ma bucur cand primesc un task greu pt ca stiu ca ii gasesc rezolvare. Si am ajuns sa merg linistita pe strazi, sa ma joc in siguranta in parcuri cu mogaldel, sa umblu cu geanta deschisa, sa las deschisa usa de la apartament (desi bebita ne-a aratat de la inceput cat de repede poate sa evadeze el, asa ca usa inchisa mai e o grija...cumva). Am ajuns sa zambesc fara sa imi dau seama. Sunt la fel de zuza si aeriana cu lucrurile marunte, gen varsatul cafelei pe cizme..chiar si de doua ori intro zi, sau cu uitatul locului unde a ramas parcata masina. Pt ca aleg sa continui sa fiu asa, e supapa mea si imi place, ma simt copil chiar si in cea mai obositoare zi de adult.
Si am ajuns sa am rabdare, sa nu ma grabesc, sa nu zoresc. Pt ca aici am invatat ca orice chiar se rezolva.
Sunt si lucruri grele, insa puse in balanta....
Ce voiam sa spun e ca totul a inceput atunci cand am zis ''Gata! traim, nu mai amanam!"