De unde ziceai ca esti?......sunt din Romania

Fac parte din acei tradatori de tara, care si-au vandut radacinile pt a pleca in lume. Fac parte din lasii care muncesc afara si trimit bani in tara, din prostie, din mandrie, spre batjocura celor care sunt atat de destepti incat stiu totul despre toti.

Fac parte din acei limitati,care nu stiu sa isi faca un rost in tara, alegand o cale mai usoara, a pribegiei.

Fac parte din cei care sunt atat de egoisti incat si-au lasat neamurile si prietenii in tara, la greu, ca sa le fie doar lor bine!

Sunt sigura ca sunt multi, multi cei care gandesc asa!

 

Dar sa va mai zic ceva: fac parte dinc ei care au fost invatati de mici ca tb sa aiba multa carte, pt ca ‘’mama, noi nu avem pile sa va impingem in fata, tb sa va descurcati singure!’’.

Fac parte din aceia care au invatat mult, pt care nu au existat weekenduri sau vacante, pt ca dupa ce terminam temele incepeam studiul individual. Joaca a fost putina, pt ca mereu era scoala pe primul plan. Sunt dintre aceia care au avut atata incredere in ei incat au dat examen la cel mai bun liceu din oras, nemeditati. Am terminat acel liceu la fel, fara meditatii, in primii 10! Am intrat a doua la facultate si am terminat-o in primii 5! Am fost cel mai tanar doctorand, cel mai tanar asistent universitar. Am facut toate astea pe munca mea. Am crescut stiind de CAR-uri, rate la banci, timpul se masura intre avans si lichidare.

Ai mei nu au furat, nu au profitat de nimeni, nu s-au plans altora. Au vrut sa facem in viata mai multe ca ei! S-au temut si le-a lipsit curajul, le-a  fost frica sa ne sustina in visele noastre nebunesti. Dar au invatat in acelasi timp cu noi, ca daca vrei ceva, tb sa incerci sa obtii. Nu cu orice pret, ci cu cinste si demnitate.

Sunt una din cei care au crezut ca munca lor poate schimba ceva, poate indrepta suflete, poate repara nedreptati. Am rabdat mai mult decat era necesar, vrand sa fiu corecta, sa muncesc de nota 10, pt ca nu am stiut vreodata sa invat de 6! Am ajuns sa traiesc in labirintul dureros construit de cei cu putere si bani, care aveau nevoie de sclavi pt a prospera. Am incercat sa vad mereu partea buna, sa ma gandesc ca muncesc pt ei, dar cunostintele le detin eu, ca in toata durerea aia fac ceva bun pt mine. Am muncit pana am ajuns la urgente, in perfuzii, a doua zi sefa m-a chemat la munca.

In luna urmatoare mi-am dat demisia si am plecat catre alte zari.

Pt ca atat am putut acolo, pt ca nu mai puteam respira fara CAR-uri si rate la banci.

Nu am vrut sa imi mai fie teama, pe strazi, in magazine, in spitale.

Am vrut sa traiesc in siguranta, fara sa imi fie teama sa traversez strada, sa ma plimb prin parcuri. Am vrut sa fiu respectata pt ceea ce stiu. Am vrut sa traiesc decent, fara sa chelesc din cauza grijilor. 

Vreau ca juniorul meu sa stie ca poate, ca trebuie sa incerce, ca valorile umane sunt mai valoroase decat ce ii e prezentat la tv-uri, ziare, curtea scolii. Educatia se face acasa dar se completeaza cu cea primita in scoala. Eu nu mai cred in sistemul de acasa, nu cred ca se mai schimba ceva, curand.

Noi am plecat, sa cladim ceva, fara sa traim cu teama ca vin altii si darama!

 

Nu am dat de o lume perfecta, meschinariile, invidiile, trufiile si arogantele sunt peste tot. Nu tin de civilizatie, pozitie geografica, tin doar de oameni si de sufletele lor.

Am intalnit insa si oameni uimitori, buni, sufletisti. Oameni cu speranta, cu incredere in bine. Oameni care nu impart lumea dupa granite.

Am renascut aici, greutatile ne-au desavarsit, avem un drum clar si multa incredere in noi.

Am devenit mai aproape de El. Eei uite, suntem din prostii care in lumea asta se declara ai lui Dumnezeu!

Am redescoperit mandria de a fi roman, dupa ce am plecat de acasa. Am ajuns sa pretuiesc mai mult cele bune ale tarii mele. Le declar in gura mare, si incerc sa le arat si celorlalti.

Cunosc insa si putreziciunile care nu ne lasa sa respiram, care nu ne lasam se crestem. Putreziciunile care ne urmaresc de acasa. Pt ca pt unii ‘’aa, aia sunt romani’’, e similar cu ‘’sunt hoti’’.

Si te trezesti ca toata munca, daruirea, corectitudinea ta nu mai conteaza atunci cand cineva vine si zice’’am auzit ca presedintele vostru a furat!...presedintele!’’. Un deget ridicat in sus, ranjetele celor care alcatuiau suita acelei personae, sunt ca o eticheta pe care unii ar vrea sa o porti. Pt ca le e mai simplu sa aiba un motiv concret atunci cand de fapt te dusmanesc si le e teama de tine.

Ce mai conteaza ca e primul-ministru si nu presedintele, ce mai conteaza daca e nevinovat sau nu, e deja o imagine pe care unii ne-o pun in fata. Nu mai conteaza cine esti, cum esti, cati mai sunt ca tine, atata vreme cat ‘’ai nostri’’ le dau motive sa isi manifeste ura si frustrarea?!

 

Evident nu tac, bineteles ca spun ce gandesc, binenteles ca apar ce mi-e drag. Insa….cu ce inima mai poti face asta cand stii ca acasa esti injurat de altii…la fel de meschini, trufasi si tematori pe cat sunt cei care te injura aici? Cu ce putere mai poti sa aperi pe cineva care se debaraseaza de tine?

 

Anyway (da, aleg sa folosesc un cuvant ce nu tine de limba mea, pt ca traiesc in alta lume), o sa privesc totul ca pe o pata, pe care o sa incerc mai departe sa o curat, pt ca nu stiu altfel..E doar o pata, pt ca restul e, in sfarsit, bine!

 -sursa foto: Pinterest