Ce zic ele

Dimineata geroasa, bruma lucea alocuri formand un labirint de evitat. Facem slalom cat putem si intram in cladire. Caaaaald si miros de cafea.
Incep sa ii banuiesc pe mai mari ca vor sa ne manipuleze ;) sa ne simtim ca acasa cand intram in cladire.
Imi da pe loc o stare de bine, urc scarile rulante in fuga chiar daca ele sunt stricate. Ma uit dupa ea, a ramas in urma.
-Hey, ii zic, ne miscam si noi? :)
-Zi-mi si mie ce ai fumat dimineata asta, sau da-mi si mie.
Ii dau un shmaf din priviri si ii spun secretul: am citit o postare de pe un blog ce-mi place.
Stiu ca tb sa ii fac rezumatul, pt ca daca nu e un site de shoping online nu o sa-l viziteze ever.

E blogul unei tipe, are 3 copii mici. M-am indragostit de blogul ei, de postarile ei, de pozele ei luminoase. Cadre din casa, coltul unui raft, mar cazut in iarba, paturica cotropita de copilasi, placinta de mere, decoratiuni facute de ea, toate incredibil de delicate, si reale. Si luminoase precum zambetul ei. Femeia aia iti da puterea sa zambesti, sa incerci, sa faci si tu, nu antrenandu-te intro competitie,ci facandu-ti pofta. De viata, de bucurie, de copt si gatit, de redecorat casa.
Nu ca sa ii dai peste nas, ca tu stii mai multe sau mai bine, ci pt ca iti face pofta de viata.

Imi pierd interlocutarea pe drum....dupa cum am zis, daca era vreun shopping..

Ajung la birou si ma trantesc in scaun. Deschid laptopul....pe cand cafeaua era buna de baut deschid din nou postarea ei.

Zambeste intro poza incadrata de familia ei. Luminoasa.

Povesteste despre anul ce a trecut. Nu a fost unul usor. Pt multi ar fi fost un an dramatic. Dar tonul postarii ei nu e unul ofticat, nu e obida, nu ii e ciuda, are evident concluzia calda si luminoasa: avem iubire, avem tot. Restul se rezolva.

Ma intreb daca eu as fi facut asta. Nuu! Primul gand, nu! Ma gandesc la cativa care ar simti bucuria aia, izvorata din orice dar nu din bunatate. Ma gandesc la cativa care ar zice:"ha! Na, sa vezi si tu cum e.." (de parca nu as stii cum e, iu stiupid mazar..). Ma gandesc la cativa care ar zice"pai bine mai, da tu nu stii ca banul se pune deoparte, la saltea?". Mai stiu pe unii care m-ar picta precum o ratata.

Si apoi beculetul!!!!!! (Nu-i meritul meu, ci cafeaua incepuse sa roteasca rotitele mecanismului)
Toti aia pe care ii stiu asa, nu mai fac parte din viata noastra. Sunt undeva pe fundal, ca un zgomot de fond pe care-l auzi doar daca-l bagi in seama.

In schimb mie postarea ei mi-a dat o pofta mare, de viata, de recunostinta pt ce am, de curaj, de iubire, de ne-renuntare,  de incredere. Povestind ea cum si-au pierdut casa aia mare, superba, in nici o luna, cum au ramas amandoi someri, cum s-au intors in casa parintilor ei, cum s-au chinuit luni intregi pt un loc de munca..Apoi cat s-au chinuit pana au gasit o noua casa...cat le-a luat sa inceapa noua etapa, la un alt nivel fatza de viata ce se obisnuisera s-o aiba. Nu a injurat anul, nici nu le-a dorit dusmanilor la fel, ci a fost recunoscatoare pt tot ce a trait.

Vazusem in postarile ei din toamna ca nu mai e casa mare de vis, ci ca decorul s-a schimbat, o data si inca o data. Zambetele lor, bucuria lor in toate lucrurile mici insa erau acolo, in fiecare cadru, in fiecare paragraf. In fiecare vorba duioasa de "hai, ai rabdare, ai putere, treci peste ce pare de netrecut acum". Mesajul ei de iubire era acolo.

Citind acum rezumatul ei de an...mi-a dat exemplu de putere, si recunostinta. Femeia asta traieste asa dupa cum vorbeste. Nu doar spune cuvinte pt moralul cuiva, ci traieste astfel!

Si te intreb acum: daca ai fi in locul ei, ai posta rezumatul de an, asa pe bune?