Simplu ca respiratia

Le stiu, le recunosc in tot spectrul lor. Le aveam des, foarte des, cu ani in urma, cand eram in Ro. Serviciul, oamenii, judecatile, tiparele pe care incercam sa le sparg ca sa fiu eu, frustrarile, lucrurile injuste..erau cauzele. Practic eram ok daca scapam o zi fara un atac.

Ne-am mutat. Atacurile s-au rarit considerabil, dar cand ma palea cate unul era asa...in forta. Inima batea frenetic si eu eram sigura ca e sfarsitul lumii, incercand cu disperare sa ma agat de-o respiratie.

Ne-am mutat inca o data. Si am uitat de ele. Cred ca am avut doua intrun an. Si erau mai degraba inceputuri de atac, le recunosteam, stiam sa le opresc la timp, deci parfum.

Anul asta am inceput frumos. Cu doua zile de "Ubi, nu pot sa respir".
Frustrarea de a le trai din nou se combina cu "de ce fraaaatee, ca doar nu ma tem de nimic", facea ca presiunea sa fie tot mai mare. Sedem la o vorba dupa ce punem mogaldeata la somn, si raspunzandu-i Ubiului metodic la intrebari, descopar cauza: incepeam munca in 2 zile.

"Glamour" a fost revista mea preferata multi ani de zile. Rezonam cu mare parte din opinii, tipsurile de fashion&beauty mi se potriveau mie si portmoneului, deci big love. In plus avea si formatul ala de agenda, usor de carat oriunde. Pana luna asta. Cand si-au anuntat schimbarea. Nu mai formatul micut, dar da produse luxury. Personal imi pare ca acum sunt o copie subtirica de Marie Claire, dar cu mult mai multe articole ca Vogue. Imi tb alta revista clar.

Cu toate dezamagirea primelor pagini ajung la articol. Sta timpul in loc: atacurile de panica, descusute, prezentate, analizate.
Ma pitesc in dormitor si ma pun pe citit. Nu redau cifrele insa ideea era ca una din 4 femei le resimte, ca in cea mai mare parte sunt legate de locul de munca, ca nu e semn de slabiciune, ci e un semnal ca tb sa te opresti, sau sa iei o pauza, sau sa incetinesti. Ca le invingi umplandu-ti ziua cu micile victorii (referindu-se prin astea la toate girlie stuff care va vin in minte, plus plimbari in parc etc). Ca un atac de panica nu spune ca nu esti in control, sau ca nu esti pregatit, ci spune ca faci prea mult. Ca in lumea asta in care femeile au joburi la fel de putetnice ca barbatii, ele se confrunta totusi cu un dublu-standard. Cu fiecare om nou ce apare pe scena, tb sa dovedesti ca nu esti gasculita. Daca suferi si de ambitie (nascuta NU din dorinta de a fi prima, ci din vocea mamei lipita in subconstient:"tb sa muncesti singura, ca tu nu ai pile si relatii care sa te sustina"...), atunci in cea mai mare parte a timpului deciziile tale iti provoaca atacurile de panica.

Buuuun, trag aer in piept, si-mi zic ca e ceva in toate astea. Intradevar, dupa vacanta atat de cool ce am avut-o, e adevarat ca gandul reintoarcerii la programul sedinta, pauza de cafea, sedinta fuga-n alta, pauza de pranz luata intre emailuri, apoi restul muncii pana la sfarsitul zilei, fuga pana in parcare ca sa nu prindem traficul mare pe drum, si apoi ..si apoi acasa, unde vrei sa fii mama-aproape perfecta si un amestec de sotie prietena+femme fatale.  So..too hot to handle, even for myself.

Vorbesc cu Ubiul, clarificam gandurile nocive de cele ce ne fac bine, luam decizia sa stam amandoi cu ochii pe mine ca pe butelie, si la cel mai mic semn de panica, se dezamorsam nebunul.

A fost intre timp prima saptamana de munca, in parte asa cum ma asteptam, doar ca mult mai bine. De cele mai multe ori ne facem ganduri pt ceva ce nu exista.

Let it go next time, you're already doing great!