Şi a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten şi se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini,
Că a venit, din cale, un prieten la mine şi n-am ce să-i pun înainte,
Iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală. Acum
uşa e încuiată şi copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol
să-ţi dau.
Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten,
dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie.
Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide.
Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da
piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte,
şarpe?
Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?
Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu
cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl
cer de la El!
(Ev. Luca 11: 5 - 13)
Profund! Te pune putin pe ganduri
RăspundețiȘtergerema bucur :)
Ștergere