Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.
Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.
Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.
Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.
Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.
Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!...
de Virgil Carianopol
Frumoasa poezia. Initial am crezut ca este scrisa de tine ;))
RăspundețiȘtergereohoooo...de unde talent? :)
ȘtergereTare faina poezia! Habar nu aveam de poetul asta!
RăspundețiȘtergerepup!
si mie mi-a placut! :)
Ștergerece frumos, nu o mai citisem!
RăspundețiȘtergerenici eu nu o stiam, dar am auzit-o la predica de duminica :)
ȘtergereNu stiu daca stii...nu le am cu poeziile. Le-am cam urat din scoala... era un chin cand trebuia sa invat cate una pe de rost... :(
RăspundețiȘtergerenici mie nu-mi placea sa le invat pe de rost! dar imi place sa le citesc :)
Ștergere